sucul de suflet.
sucul de suflet neizbăvit
și care nu știe încotro s-o apuce.
cea mai bună vitamină.

sucul de suflet din zori.
din piele laptoasă și fragedă.
exact ca ultimul fel de mâncare,
după care iți lingi degetele.

sucul de suflet neîntinat,
exact ca ducesele, din filmele de epocă.
pentru care nu există duel.

vom sta spate în spate.
sorbind.

în timp ce o săruți
și ii pui mâna pe fund,
îi spui să arunce hârtia la hârtie
și plasticul la plastic.

apogeul iubirii.

în timp ce-i rupi dresurile de plasă
și îi lași urme pe gât,
îi arăți că sunt oameni ai nimănui,
oameni neiubiți,
care își caută identitatea în pubele.

și o trântești seara în pat,
când vă auziți în surdină respirația,
exact ca o tăietură superficială de cuțit.

are o pată
sub sânul drept,
semn că ți-a oferit
tot ce-i curat.

exact ca o taietură superficială de cuțit.

sunteți două lame de cuțit.
ea nu e din hârtie,
tu nu ești din plastic.

e drept, maxilarul meu pronunțat,
poate să-ți arate toată îngăduința unei femei.
ba chiar aș putea spune
că ar fi punctul forte,
al unui portret în creion negru.

atunci când se va încleșta,
soarele va fi de mult apus,
iar degetul mijlociu,
gestul sublim de înfierare a nelegiuirilor.

suflete bătute ca o spumă de albuș.

se umflă
pe zi ce trece,
până nu mai cade nimic din ele.

fiecare noapte, vânătaie pe gât.
ca o ghiară de vulpe neîmblânzită.

fetele care au învățat de la mame
cum să-și calce rochiile cu pliuri,
fete cu un pahar de vin sec lângă ele.

ele întotdeauna au două brichete
lângă pachetul de țigări,
una normală și a doua antivânt,
în caz de furtună.

fetele care au învățat să calce rochii cu pliuri,
fete uragan.
au nevoie doar de un fir de lavandă,
pentru a împlini orice.

suflă peste tot și vindecă toate,
iar soarele se rușinează în toată autonomia lui.

fetele cu sufletul în pliuri,
incendii nestăpânite.

primele sunete ale mării.

atunci când nu-ți mai știi locul,
inima îți trosnește fix ca un melc,
care iți moare sub talpă.

cam câte cuvinte ai șters
în ridurile de pe frunte?
cam cât ai iubit,
până te-ai sufocat,
ca într-o salină?

copil bucălat,
pierdut printre copaci înalți.

atunci când nu-ți mai știi locul,
oasele îți devin grele
și tot pământul duduie sub tine.

ești cuminte ca un contur de buze,
care stau înmărmurite.

dacă bați în sufletul meu acum,
o să se audă precum într-un bol de inox.
mi-am aburit cu fum de țigară toate gândurile.

și cine a zis că nu poți să bei vin
după ciocolată?
și cine a zis că nu poti să-ți cumperi singură
toate crizantemele?
toamna este anotimpul fustelor crăpate
pe piciorul stâng
și a bărbiilor amorțite.

ai ochii roșii de parcă ia cerul foc.
și il stingi cu puțin ruj nude.

dacă bați în sufletul meu acum
o să se audă precum o ușă scârțâind.

nu trebuie să întrebi dacă e cineva aici.

îți uiți gânduri uneori,
așa cum uitai când erai mic
versuri din colinde.
poate de aia las urme de mine
pe toate întrerupătoarele din casă.

astăzi, la 6:53,
am avut primul indiciu de mine,
când am aprins lumina în bucătărie.

aveam ochii împăienjeniți
cu amintiri despre bunica.

îți uiți gânduri uneori,
așa cum mai uiți Tatăl Nostru,
când nu știi ce să-I ceri
sau cum să-I mulțumești
și doar împreunezi mâinile
cu noduri în gât.

urme mici, aburinde, de degete peste tot,
ca o operație pe cord deschis.

îți uiți gânduri uneori,
poate de aia lași urme de tine peste tot.

primul vers e mai greu.

asculți blues italian,
blues-ul acela care te face
să fumezi țigară după țigară.

toanto,
ai dărâmat scrumiera cu fericiri.
pe un picior ai scrum,
pe celălalt, pete de coniac.

nu înțelegi cuvinte.
sunt doar niște molfăituri,
care dau viață buzelor deshidratate.

tu ai altă rugă,
iar frigul tău nu mai începe de la glezne.

asculți blues italian.
și inventezi stări.
ai atâta nevoie de iubire,
că până și unghiile îți cresc șui.

pe-o mână ai scrum,
pe cealaltă, alunițe abia născute.

toanto,
ai dărâmat scrumiera cu fericiri.