am moștenit pielea albă a mamei,
iubirea față de lalele și albastrul sărat al mării.
am moștenit rânduri din cărți,
care mi-au devenit abecedar
și gustul pietros de vin de țară.

am moștenit plânsul
și mersul în tălpile goale,
pe bolovani de pământ uscat.

și urletul dinainte de naștere mi-a rămas
și sângele închegat de copil ocrotit.

mi-am înfiletat inima ca pe un bec
și-acum toată privirea mi-e sugrumată de căutări.

este nevoie, uneori, să curgă ceară fierbinte
peste degete,
ca să poți mângâia.
și de ochi plânși, pentru a privi adânc și senin.
sărut o mână, atunci când mă simt mică,
îmi iubesc revolta și o duc în spinarea
plină de dorințe.
sunt netrebnică și îmi cer iertare
și voi mai fi,
dar am iubire și patimă,
păcate legănate, ca un prunc gălăgios.