7 fix…
îmi târâi picioarele spre o altă viaţă…
una care miroase a cafea
plouă!!!!!
urăsc toamna…
privesc picăturile pe geam
şi mă intreb …
cum pot cădea cu atâta pasiune?
mă doare mintea
mă dor mâinile
cuvintele…
mă doare ziua asta…
mă doare atât de tare încât…
nu exista un ţipăt.
mă doare şi poezia asta
cu epitete şi metafore ascunse!
stropi de durere într-o lume agitată,
în oameni ce aleargă pe străzi,
în maşini
în semafoare…
care au rămas singurele constante
roşu, galben si verde.
ai băut toată liniştea din mine
şi m-ai folosit drept antidot
pentru arşiţă.
zile la 40 de grade
cu săruturi antipanică
îmi vor ţine de urât prin casa
imensă
bântuită de rime, triste, dulci,
sărate si acre
lasă-mă
sa mă număr din 2 in 2
azi…îţi dau voie
să faci exces de mine
am făcut foc de tabără…
din iubiri,
din priviri neîmpărtăşite.
şi mi-am încălzit la el gleznele
pătate de pafum dulce.
m-au tinut fără să iau foc
braţe ce ardeau la lumina
unei stele căzătoare
şi tu..
tu ce-ai ars?
de cine ai fost tinut?
ne-am dat întâlnire la capătul speranţei.
cu buzele unite sub o floare de aşteptare
îngânam mersul palmelor
unul pe corpul celuilalt.
shh…nu spune nimic
se aude un ticăit
care ţine locul vobelor prea multe.
să nu uiţi să-ţi iei cravata din foi ruginite
pe ea am însemnat tot ce sunt eu
mă simt bine să ştiu ,
că voi …
fi semnul tău de recunoaştere.
just a word... just a blog 