Ma surp…
Sunt ca un teren care se prabuseste asa…pur si simplu
Sa nu strigati dupa mine….ca viata mea e surda!
Sa nu vorbiti cu mine…destinul meu e mut!
Sa nu faceti nimic auziti????
Pentru ca sunt doar o adunatura de pamant cu doua picioare!
Un contur cu suflare!
Corpul meu e doar in trecere
sa vada ce mai e nou!
Mi-aş trage un glonte de fericire în cap
dacă aş şti ca nu voi sângera prea tare!
Da, m-aş omorî cu un kalashnikov din răsuflarea-mi uşoară
daca raţiunea nu mi-ar spune că ăsta e doar începutul.
Sau poate că aş fi un clovn, care mânuieşte sentimentele
ca pe nişte portocale stricate!
Ma sugruma propriul corp…
Parca nu ma mai cunoaste!
Imi simt carnea misunand pe mine
mai ceva ca un nisip miscator.
Ma incolacesc toata in jurul gatului
si ma strangulez cu fiinta mea!
Simt venele ca niste sageti ce-mi sparg toti muschii
Am ramas doar noi doua…fata in fata
Eu si cu tine…
Esti o soarta cam palida!
De ce taci?
Nu mai respiri?
Mori!
La fel mi-ai zis si tu!
Am iesit in strada,
Sa vad cum copacii isi fac dedicatii muzicale…
prin fosnetul crengilor,
bantuite de bruma desertaciunii.
Simteam cum vantul bate prin mine!
Imi viscolea omatul prezentului,
murdarit de stropii noroiului de nesiguranta
Ascult un dialog vulgar intre cer si pamant
Primul arunca cu fisuri reci, intepatoare dar limpezi
Iar cel din urma se despica in doua,
din el iesind uragane de tipete.
Ale mele, ale lor, ale noastre….
Mi-au crescut canini pe dinăuntru!
Îi aud cum rod din pereţii interiorului,
Stricând întreaga construcţie…
Le simt colţii cum se înfig în moalele creierului
şi din el…
gânduri şiroaie, curg haotic, în tot corpul!
Mi-am promis că ţin post existenţial….
Nu mă mai înfrupt cu sentimente!
Canini disperaţi…
Au molfait până şi urma din mine!
Zac dorintele….
Stau bolnave, sangereaza!
Isi cauta bandaje din iluzii,
Dar raman toate o rana.
Unde ajung prin jocul asta sinistru al imaginarului?
Corpul se dezbraca incercand sa se deghizeze!
Nici mana care-mi mangaia crestetul gandurilor nu o mai simt…
Pe strada din mine e pustiu!
Nu mai arde nicio certitudine ,
Nu mai misca nicio vertebra,
Nu mai adie niciun cheag rosu…
Totul doarme,
Pana si creierul meu si-a pus pijamalele!
Scrijelesc în piele cu lama unghiilor mele!
Îndes în croiala externă litere,
Astfel ca toată albiciunea asta să fie un mesaj…
Observ cum se fac găuri imense în stratul lucios,
Din ele zâmbind diabolic consoane şi vocale,
Ce fierb în sucul din crestăturile pielii moi!
Pipăie tot întregul ăsta…
Pâna descoperi toată povestea!
just a word... just a blog 