Stiu sa faca o poveste mereu unica. Sa gaseasca combinatia perfecta astfel incat sa se deschida precum un seif si sa imparta tuturor cate o bucatica din lumea lor. Da, actorii, acei eterni visatori, ne zidesc pe noi mai colorat pe interior, ne ajuta sa gasim o portita atunci cand orice drum pare sa fie inchis. Despre culisele acestei meserii si despre cat este ea de “sarea si piperul” vietii lui, vorbim cu Florin Toma, actor al Teatrului Dramatic Fani Tardini, Galati / co-fondator al echipei de teatru independent “Social Act Theatre”.
“Din momentul in care decizi sa faci aceasta profesie, viata ta se schimba, intri intr-un malaxor al framantarilor, al zbuciumului interior si linistea ta s-a terminat!”
1.Intotdeauna exista un “inainte si dupa”. Imaginea lumii teatrului, asa cum il vedeai tu pana sa joci, a coincis cu ce ai gasit in spatele cortinei?
Lumea teatrului, cu tot ce implica ea, este, fara doar si poate, un caleidoscop. Prin simpla schimbare a unghiului din care privesti aceasta “ciudatenie” vei reusi sa vezi cu totul si cu totul altceva. Ceea ce am vazut eu initial m-a speriat, m-a facut sa cred ca eu nu pot sa fac asa ceva, insa, ulterior, dupa ore de munca si multa pasiune, am descoperit ca ..pot! Asa cum se intampla si in cazul colegilor mei de breasla, din momentul in care decizi sa faci aceasta profesie, viata ta se schimba, intri intr-un malaxor al framantarilor, al zbuciumului interior si linistea ta s-a terminat! Duci o batalie neintrerupta pentru a-ti castiga locul in aceasta lume a iluziilor in care tu vrei sa fii cel adevarat, autentic! Cam asta este cu “inainte si dupa”.
2.Care este limita improvizatiei in aceasta meserie si cat de periculoasa poate deveni?
Mai important decat limita este scopul improvizatiei. Daca vrei doar sa faci pe plac publicului, ai toate sansele sa alterezi structura si mesajul spectacolului si sa descoperi ca, desi joci in echipa, de fapt esti singur, pentru ca tu joci in „spectacolul tau”, iar ceilalti sunt intr-altul. Daca ceea ce faci este in sensul corect al spectacolului, stabilit de regizor impreuna cu toata echipa de creatie, atunci improvizatia nu denatureaza, dimpotriva, dezvolta si imbogateste spectacolul.
3.Ce tip de rol te-ar provoca cel mai tare si inca nu l-ai jucat?
Pentru mine toate rolurile sunt o provocare pentru ca sunt perfectionist si sufar atunci cand nu reusesc sa fac ceva intocmai precum l-am gandit sau l-am vrut. Sunt absolut convins ca la un moment dat, rolul de care imi este cel mai frica imi va iesi in cale si ca atunci voi trai un moment important in cariera mea. In prezent, il simt ca pe ceva sau cineva necunoscut, puternic, misterios de care imi este pur si simplu teama si de aceea tot ce fac zilnic ca actor nu este decat un antrenament pentru Marea Intalnire cu „balena mea alba’. Sper sa fiu la inaltime!
4.Faci parte din echipa care a pus bazele trupei de teatru independent „Social Act Theatre”, ce urmareste abordarea temelor sociale, in piesele voastre. Acest pas l-ai facut din dorinta de a avea mai multa libertate de exprimare artistica, te irita latenta in care cade usor usor societatea noastra sau ai vazut acest lucru ca un alt nivel in cariera ta?
Social Act Theatre a fost si este un proiect de conjuctura, o intalnire minunata cu niste oameni foarte dragi mie, intr-un moment al vietii si al carierelor noastre in care aveam nevoie, poate, cel mai mult unii de ceilalti. Ideea de a infiinta o trupa de teatru independent este mult mai veche si trebuia sa se intample in 2004, dupa terminarea facultatii impreuna cu cativa colegi de-ai mei. Nu s-a intamplat atunci, dar iata ca dupa multi ani am reusit sa fac acest lucru impreuna cu doi fosti studenti de-ai mei. Odata cu aceasta initiativa a venit si libertatea de exprimare artistica, dar mai ales, libertatea de a lucra ceea ce iti place si cu cine iti place. In teatrul de stat nu ai, intotdeauna, asemenea privilegiu. Este necesara, totusi, si acest tip de experienta pentru ca te invata sa fii profesionist in orice conditii de lucru.
5.Tu ai si regizat, inclusiv primul spectacol al „Social Act Theatre”, Doggystyle. Cum e trecerea asta de la actor la regizor?
Imi place sa cred ca sunt mai mult un director de scena si nu un regizor. Regia este o alta meserie si se supune unor norme diferite, chiar daca aparent prezinta similitudini cu actoria. Capacitatea de a observa lucrurile „din afara” am capatat-o profesand ca asistent universitar la facultatea de teatru din Galati timp de 6 ani. Spectacolul Doggystyle a fost co-regizat impreuna cu Radu cu care fac o echipa foarte buna, iar daca judecam putin dupa rezultat si dupa reactiile pe care acesta le provoaca, eu zic ca am facut o treaba pe care publicul o apreciaza.
„Este foarte important sa poti fii TU, cu tot ce inseamna asta: slabiciuni, angoase, dorinte, asteptari, putinte sau neputinte.”
6.Veti merge la Sibiu, „25 de ore de teatru non-stop”. Primul festival in aceasta formula, ca trupa de treatru independent, cu piesa mai sus mentionata. Era preconizata aceasta reusita?
Nicidecum. Vestea a venit ca o surpriza foarte frumoasa care ne-a incantat pe toti. Dupa doar 3 reprezentatii am aflat ca suntem selectati la festivalul de la Sibiu si ca celor de acolo le place foarte mult ceea ce facem noi. Cand colegii de breasla te apreciaza sincer atunci stii clar ca faci ceva bun.
7.Crezi ca lumea grabita in care traim, devine din ce in ce mai saracioasa in sentimente? Da-mi cateva motive pentru care un artist ar trebui sa mai lupte pentru a izbuti in orice inseamna cultura.
Nu cred ca omul devine mai sarac in sentimente, ci mult mai temator in a se manifesta asa cum simte el cu adevarat. Vad asta la toti elevii mei de la clasa de actorie de la Centrul Cultural Dunarea de Jos. Mecanismele de aparare sunt din ce in ce mai complexe si mai greu de strapuns. In esenta, nevoia de a se exprima a omului, indiferent de stare, nu dispare, ci se amplifica pentru ca devine un lucru interzis, periculos in societatea de astazi. Este foarte important sa poti fii TU, cu tot ce inseamna asta: slabiciuni, angoase, dorinte, asteptari, putinte sau neputinte, iar pentru asta merita sa lupti! Tot ce trebuie sa faci este sa iti gasesti forma, locul sau oamenii care te lasa sa faci asta. Unii picteaza pentru a se descatusa, pentru a-si gasi echilbrul si a se gasi pe ei, altii scriu poezii pentru a se conecta la propria intimitate, iar altii urmeaza cursuri de teatru pentru a se cunoaste si pentru a se recunoaste. Sensibilitatea exista, ea are nevoie doar de cadrul propice pentru a se manifesta. In concluzie, merita sa lupti pentru cultura pentru ca alternativa este groaznica: cinism si indiferenta?!
8. Ce te emotioneaza cel mai tare?
Vulnerabilitatea umana. O pretuiesc.
„Ca sa poti sta bine pe scena trebuie sa faci abstractie de public si sa te concentrezi pe ce ai de facut in relatie cu partenerul.”
9. Tu predai teatru la Centrul Cultural Dunarea de Jos, Galati. Sunt convinsa ca interactiunea dintre tine si cursanti e o revelatie de fiecare data J) . Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ati invatat unii de la altii?
Imi place foarte mult sa predau. Am constatat ca imi aduce foarte multa bucurie orice mic progres facut de un elev de-al meu, pentru ca asta imi confirma ca ceea ce fac este bine si ca munca mea ii este intradevar utila. Sunt multe momente speciale pe care le traim impreuna si care ne invata ceva despre noi insine sau despre ceilalti. Am incercat sa fac din clasa de actorie un laborator in care cei care vin acolo sa se poate simti in confort si sa aiba posibilitatea de a fi ei! Cred ca, in primul rand, ceea ce invatam unii de la altii este pur si simplu cum sa fim oameni, cu tot ce implica asta.
10.Cum se simte vibratia publicului de pe scena? Cat de mult te incarca fiecare reactie?
Ca sa poti sta bine pe scena trebuie sa faci abstractie de public si sa te concentrezi pe ce ai de facut in relatie cu partenerul. Stiu ca suna contrariant, dar nu trebuie sa ai grija tot timpul de public. Daca tu urmaresti cinstit povestea si publicul o va urmari cu tine si va merge cu tine pana la capatul acesteia. Reactiile spectatorilor sunt doar confirmari sau infirmari (in cele mai nefericite cazuri) ca au inteles si cred ceea ce se intampla pe scena. Publicul face parte din poveste si participa si el activ la acest proces delicat pe care actorul incearca sa il construiasca impreuna cu el. De aceeea, e necesat ca orice element perturbator sa dispara pentru a inlesni cu adevarat magia iluziei teatrale. Prin urmare, la teatru VA RUGAM SA VA INCHIDETI TELEFOANELE MOBILE!
11.Pentru fiecare artist exista anumite persoane care au marcat parcursul lui. Ce oameni si-au pus stampila pe ceea ce esti tu acum si au incurajat evolutia ta?
Din punctul asta de vedere eu sunt un tip foarte norocos. Am avut sansa si privilegiul sa intalnesc niste oameni deosebiti care m-au „slefuit” atat ca OM, cat si ca profesionist. Primul este asistentul meu din anul I, Danut Chiriac. Mi-a deschis ochii catre aceasta profesie si m-a facut sa ma indragostesc de ea. Al doilea om deosebit din viata mea este, fara doar si poate, doamna profesoara Adriana Popovici. Un om extrem de bine pregatit, extrem de exigent si extrem de profesionist care nu m-a menajat deloc. Mi-a provocat cele mai intense experiente si cele mai ciudate sentimente, incepand cu cel de teama si culminand cu cel de admiratie. Ii datorez foarte mult pentru OMUL care sunt acum. Cea de-a treia persoana care m-a marcat a fost domnul profesor Nicolae Ioana, conducatorul meu de doctorat. O prezenta foarte agreabila, un om extraordinar, de o bonomie si o bunatate nemaiintalnite, cu un intelect rafinat care mi-a deschis apetitul pentru scris si m-a ambitionat sa parcurg experienta doctorala pana la capat.
12.Din toate replicile pe care le-ai avut, alege una prin care sa te descrii.
Sunt multe replici care mi-au placut si care au spus ceva despre mine. Imi este greu sa aleg doar una dintre ele. Insa, de multe ori ma suprind ca vorbele pe care le rostesc in viata reala le-am spus si pe scena, iar in momentul ala nu mai stiu cine vorbeste personajul sau eu. Devine putin bizar momentul in care linia de demarcatie intre teatru si viata mea dispare.
13.Cum ar fi Florin Toma fara teatru?
Sau teatrul fara Florin Toma?:))) Nu stiu si nici nu vreau sa ma gandesc la asta. Cu siguranta ar fi mai secatuit pe dinauntru, mai trist.
14.Vreau sa vorbim pe final de experienta cinematografica Cafe Journal. Cum a fost?
A fost scurta si intensa, dar foarte frumoasa. Nu am reusit sa vad filmul si sunt extrem de curios cum va fi premiera. Rolul meu este unul micut, insa nu lipsit de peripetii. Tin minte ca ultima sceventa pe care am filmat-o s-a petrecut pe strada, iar eu ma indreptam spre unul dintre personaje cu un revolver in mana. La un moment dat si-a facut aparitia un echipaj de politie care a incetinit masina sa vada ce se intampla si ce vrea sa faca exact tipul dubios cu arma in mana. S-au lamurit atunci cand au vazut aparatul de filmat si reflectoarele ca nu e nimic care ar putea afecta siguranta cetatenilor si si-au continuat drumul A fost haios sa le vad fetele nedumerite.
- Iti multumesc pentru promptitudinea cu care ai acceptat acest interviu.
Si eu iti multumesc pentru ca iubesti cultura, iubesti teatrul si ca iti pasa de artisti! Iti doresc mult succes si tenacitate!!!
just a word... just a blog 