Se intampla…

Se intampla uneori sa ramai flamand,
De ganduri, de persoane, de iubiri.
Sa fii lihnit dupa soarele de o rotunjime perfecta,
Si sa mergi in palmele goale prin curcubeu.

Se intampla uneori
Sa iti simti stomacul in dungi de atata carcera cotidiana
Desi cuvantul libertate e la ordinea zilei,
Iar master chef-ul din tine,
Scotoceste penibil dupa retetele miraculoase ale fericirii.

Du-te!
Ia grindina-n talpi si puneti o dorinta.

O sa-ti racoreasca fiecare bucata din cerul fierbinte,
Fiecare parte din corpul rebel care se ingana cu apa.

Strange in fiecare sete
Arsita aia pe care n-o poate stavili
Nicio furtuna,
Nicio apropiere.

Se intampla…
Sa ramai fara acuarele, fara pensula, fara panza.
Si-atunci,
Nu mai pictezi.
Nici macar nu te pricepi la desen tehnic,
Sa poti proiecta priviri senine, brate pline de rabdare,
Care sa-ti ocroteasca intamplarea.

E adevarat!
Sunt si accidente,
In care se incurca dantela cu lâna.

Publicitate

Muzica

Mi-e frica de muzicalitatea asta nuda
Care se raspandeste agresiv asupra timpului.
Si n-am sa pot momi niciodata vulnerabilitatea
Cu o inghetata
Sa se duca linistita ca un copil la locul ei de joaca.

Vara asta frunzele se misca laș.
Se ascund prin serpentine
Cu rusinea ca nu-s deloc pe bit,
Mai ceva ca ultimul afon.

Imi numar si eu cu o dictie perfecta pasii,
Si mereu ma incurc la 7.
5,6…
E clar,
Cifrele magice nu-s pentru mine.

Pana si ploaia cade in numere cu sot,
Sa nu cumva sa para ca-i rupta din basme.

Mi-e frica…
De mersurile grandioase,
Care lasa in urma lor ecoul singuratatii.

Si ma opresc un pic .

Panoramez pentru cateva secunde coregrafia din jur,
Si undeva ceva se rupe.
Pana la urma,
Fiecare crede ca-i talentat in felul lui.

A cui esti ?

Si-ai vrea uneori,
Al naibii de mult,
Ca fericirea sa aiba un buton onn/off.
Sau macar cum zice romanul,
Sa faci pluta.
E perioada aceea in care imi deschid larg,
Portile tacerii,
Si las privirea sa caute disperata intr-un autism complet.
Ochii nu mai iubesc, nu mai mangaie,nu mai aud.

As lua cu tot cu copy/paste si cacofonie zambete nesterse.

Te intrebi ca o mamaie „a cui esti tu maica”,
Si zgaltaindu-ti un pic „obrajiorii”
Iti dai seama …
Karma ti-a pregatit un pat la ea in celula.

Si la cat e de aluneacoasa,
Tot nu te-ai lasa prada ei,
Chiar de-ar fi o blonda dinaia` apetisanta,
Tunata mai rau ca o gonflabila.

Te-ngramadesti intr-un colt de asteptare,
Si tot ce-ai vrea e sa dormi muuult.
Sa te alinti in somn cu linistea.
Si cand te trezesti…
Sa fii treaz pur si simplu.
Sa nu mai simti nimic.

Creierul sta in picioare 24 din 24,
Mai ceva ca la hipnoza
Si asteapta sa-l intrebe cineva ceva.
Sau mai bine nu!
Ce sa spuna?
A cui e el?
La cat se „foieste” ma indoiesc ca ar sti.

Selfie!
Noi…
Si cu cine ne-o spune a cui suntem.