Pelicanii trebuie hrăniți

Abia atunci

Când se face

Repede ziuă

Din cauza lor

Știi că ești de folos.

Abia atunci

Când le simți

Junghiurile,

Te înghiți

În cercuri,

Mari

Repezi,

Ca apoi să ieși

Din ele

Când se așteaptă mai puțin.

Te trezești

Cu ochii umflați

Și gura uscată

De  slava lor

Adusă.

Abia atunci

Când rămâi gol,

Și ți se văd bucățile

Lipsă,

Te gândești

Că nu ți-au furat nimic.

Ți-au dat.

Toate ciugulelile lor

Adunate

Din  mers

Ca un cadou,

Nu te fac incomplet

Ci darnic.

Pelicanii trebuie hrăniți.

Pelicanii trebuie hrăniți

Fractură

Mă simt bătrân!  Chiar dacă nu mă opresc să joc table în parcul din spatele blocului. Chiar dacă clocotește sângele în mine și nu mai am răbdare să se facă semaforul verde.

Poate am o bătrânețe cunoscută. Aceea a bărbatului care traversează matematic liniile zebrei la trecerea de pietoni.

Am îmbătrânit. Probabil pentru că am renunțat la vinul demisec în favoarea spirtoaselor.

Sunt bătrân. Simt asta. Când mă uit pe sârma din balcon și văd cum s-au împuținat perechile de boxeri, tot mai înlocuite  de izmenele de om serios.

Mă simt bătrân. Am inceput să înțeleg femeile.

Nu mai caut scurtături. Întotdeauna aleg drumul cel mai lung.

Să am timp. Să scap de teamă.

Îmbătrânit. Chiar dacă oasele și fața-mi sunt tinere. Mi-e frică de moarte.

Că sunt bătrân îmi spune și câinele din casă, care mă linge în fiecare dimineață, când mă trezesc singur. Și e totul ordonat.

Nu mă plimb cu mâinile la spate. Și nici nu mai privesc cu coada ochiului.

Mă uit atent. Fix.

Mă simt bătrân. Îmi place din ce în ce mai mult rujul roșu și soarele puternic, că-mi ajută fața palidă.

Am umblat. Și mă uit mereu în urmă. Mai am de mers…

Trece timpul și îmi dau seama câte alintături mi-au scăpat. În cate siropuri n-am crezut. Câtă neimportanță am dat.

Bătrânulee!  Câte femei ți-au rămas neînșelate? Pe câte nu le-ai avut?

În ce-ți numeri tinerețea încă netrăită, de te simți tu așa ramolit?

Fractură

De la ei

Femeia nu e deloc fragilă cum își imaginează toți. Femeia e dracu` gol. E vraiște, e calculată, e dichisită, șleampătă. E cum vrea ea.

Degeaba ne tăvălim noi și îi plângem de milă, când iese cu rimelul scurs și părul fâlfâit, măciucă. Femeia poate să aibă ochelari, profil de semidoctă. Poate să aiba ochii migdalați, dar să fie știrbă. Și tot te îndrăgostești de ea.
Ea bate cu pumnul în masă. Te întreabă de ce n-o vrei, când n-o vrei și de ce o vrei, când o vrei.
Poate să mânânce ton, salată orientală, icre negre, pateu. Tot te îndrăgoștesti de ea.
Femeia poate să fie rătăcită, adunată, poate să fie îngăduitoare.
Și uneori poate să râdă până se sufocă, alteori să tacă mult.
Feneia e schimbătoare, e constantă. Se plictisește, e monotonă. Are pretenții. Resemnări.
Și în fiecare zi se fardează și iese. Și dă piept cu lumea. Cu neiubirile, cu nezâmbetele.
Cu parcurile pline care o fluieră, cu privirile ce-o pipăie. Cu copii. Cu bâtrânii cărora mereu le lasă câte un leu.
Femeia nu se consideră niciodată frumoasă și totuși îți zâmbește, când după 2 ore de stat la cafea îi spui, că e simpatică. Ea nu vrea multe. Vrea doar să știe de ce ? 

De la ei

Draga

“Am nevoie uneori să mi se spună că sunt dragă. Chiar și atunci când mă simt cea mai minunată, cea mai puternică. Chiar și atunci când îmi sticlesc ochii și îmi râd singură în geamurile alimentarelor. Dar mai ales, am nevoie să mi se spună că sunt dragă, când îmi sunt obrajii iritați.

Să mi se spună că sunt dragă atunci când cred, atunci când țin pasul, când le potrivesc cel mai bine. Dar mai ales atunci  când mint, atunci când rămân în urmă sau când sunt piesa aia în plus din puzzle.

Aș vrea să mi se spună că sunt dragă, când am buzele rozii, nude, țuguiate, cărnoase. Că sunt dragă, să mi se spună și când am buzele vineți, lăsate, strigătoare, subțiri.

Dragă pot fi și când sunt importantă, când merg apăsat, cu privirea fixă, cu ochii încremeniți. Să-mi spună cineva dragă însă, când am pantalanii rupți în genunchi, când mă bălăngăn, când îmi fac ochii ca girofarele.

Dragă atunci când sunt smerită, când aprob, când mă zbat, când aleg bine, când încerc. Dragă mai ales când mă incrunt, când contrazic, când mă las, când iau decizii proaste, când nu fac nimic.

Dragă mai pot fi !

Când sunt lașă, când nu spun, când nu mă duc, când tremur, când nu dorm.

Sunt dragă când am sufletul odihnit, dar mai ales când abia respir. Atunci sunt cea mai dragă.”

Draga

Nu-s de aici

Oamenii te-ntreabă

Cum pot ajunge

Nu știu unde,

Însă ei habar n-au

Că și tu ești străin.

Abia înveți să citești

Să mergi

Abia te obișnuiești

Cu gălăgia

Chicotelile…

Oamenii te intreabă

Dacă pot,

Dar ei in goana lor

Nu văd că și tu

Stai inghesuit

Și pe tine

Te-mbrâncesc alții

Pentru că te simt

Ca nu ești

De-al lor.

Eu nu-s de-aici.

Nu-s de aici

Când coenzima Q10 nu te mai ajută

Ce riduri haotice,

Unul într-o parte,

Altul într-o parte.

Unul mai sus,

Altul mai jos.

Sunt singulare,

Adânci,

Cotrobăinde.

Și caută,  caută…

N-au străzi cât au căutat,

N-au lumină câte au văzut,

N-au rabdare cât au așteptat,

N-au regrete câte le-au țâșnit printre degete.

Nu le-ajunge setea cât au băut,

Nu-și cuprind fumul, cât au inhalat

Nu mai au usturimi, lungimi…

Dar dacă te uiți atent la ele

Au o muzicalitate

Se ondulează la fiecare zâmbet forțat.

Când coenzima Q10 nu te mai ajută

Despre ei

„ Am iubit. Am iubit până la friguri. Unora le-am știut numele de familie, altora nu. Pentru unii am făcut omletă pentru alții nu.  Am iubit. Cu toate frisoanele. Și când m-au mințit și când nu. Și când mi-au zis că am sânii mici și când se uitau chiorâș la fundul meu.

Am iubit. De la cel care a scos ce-i mai rău din mine, până la cel care m-a făcut sfântă.

Am iubit. Cum m-au iubit și ei. Cu tocuri, în adidași, în rochii cu spatele gol, în blugi rupți.

N-am discriminat. Am dat iubire  și celor ce au intrat ca secerea în viața mea și celor ce abia le-am simțit pașii.

Am învățat de la fiecare câte ceva. De la unul am învățat să fiu arogantă, de la altul să mă alint și să vorbesc răgușit…

Altul m-a învățat să n-aștept, altul să stau la locul meu.

Am iubit. Și așa, am  luat cursuri de furie, de suflet în galop, de înghițit în sec.”

Despre ei