E sunetul tău persistent,
E mișcarea ta îmbibată în “know how”.
Și sunt sforțările tale,
Trase după fiecare colț,
E-o siluetă pe care ai pus-o paravan,
O agonie ce ai fidelizat-o
Pas cu pas.
E o gălăgie a ta,
Ce-ai aruncat-o în fiecare liniște a mea
Îmi scrâșnesc degetele dupa tine!
A venit din nou sezonul în care tu stai arici.
Sunetul tău persistent…
Restul,
E zgomot de fundal.
Câte acatiste se dau pentru nefericirea noastră. Câte pomelnice pentru minusurile ființelor păcătoase, care nu știu, nu văd, nu ascultă, nu vin… nu se duc.O Doamne! Și câte altare pline de lumânări pentru neîmplinirile noastre, pentru dorurile crunte, care ne trezesc în miez de noapte, cu bubuituri mai ceva ca ale celor ce vin cu uratul. Cât soare, Doamne, care a văzut doar pe jumătate. Câte străzi Doamne, care au fost călcate doar pe-o parte. Câte frunze care au căzut doar în partea stângă.Și câte fântâni Doamne au văzut doar o față, câți oftalmologi au controlat o singură pereche de ochi.
Covoare, mii, atinse doar de 10 degete…Câte respirații care se căutau Doamne! Câtă ploaie urâtă, care voia să fie mai frumoasă între două chipuri.Fire de păr, mii, sute de mii de fire de păr, care au rămas intacte, la fel de șatene, la fel de castanii.Umeri goi, care au strigat. Geamuri rămase nemâzgâlite, în autobuze vechi, cu miros persistent de motorină.
Doamne! A ce mai miroase iubirea?
Câtă ceață a râmas cu o pătrundere. Cât vânt a bătut pe o glugă. Câtă muzică Doamne a cântat pentru un substantiv la persoana I.Oglinzi aburite, care au rămas așa. Să nu mai vadă. Păsări care s-au găinățat sfidător pe mașini. Au spus că oamenii sunt prea goi să-i murdărească.
Doamne! A ce mai miroase iubirea?
Câte cafenele au rămas liniștite, fără cearta notei de plată.Cât popocorn. Doamne, cât popcorn a rămas nemâncat în sălile de cinema.Și stații. Stații de tramvai care urlă.Câtă vedere a rămas fără ochelari, ca să fie totul mai clar. Câtă lenjerie de 2 persoane a rămas nevândută în supermarketuri.
În altarul tău Doamne s-au spus rugăciuni. S-au cântat așteptările.Și câte spovedanii au rămas parțiale. Câte zâmbete aruncate în gol.Câte meniuri mici Doamne, pentru că alea mari nu puteau fi mâncate de unul singur.Câte filme s-au văzut cu final deschis.Câte fâstâciri își așteaptă rândul, plictisite si nervoase.Și călcăturile pe degete Doamne, ale stângacilor în dans?
Doamne! A ce mai miroase iubirea?
Uite așa încep să devin cheală!
Să nu pot să-mi mai fac un coc
Din tot ce mă poate ajuta să respir,
Din tot ce mă poate ajuta să
Devin un Superman
Fără chiloți,
De parcă așa
Pot fi mai
Cu moț.
O să ajung să-mi lustruiesc
Capodoperele interioare
Cu un prosop scămoșat,
Măcar în felul ăsta
simt și altfel de urme .
O să-mi las palmele chele
Să mature tot.
O să-mi las bărbia cheală să
Să se încrunte când are chef
Fără să țină cont de complezențe.
Am un început de calviție
Și-mi cade răbdarea fir cu fir.
Mi se rup vârfurile
Puterii .
Rămân cheală
Cu fiecare fiecare ieșire pe ușă,
Cu fiecare intrare pe poartă.
Încep să chelesc cu fiecare zi,
Cu fiecare chiștoc
Si mă gandesc
Daca puțin zahăr pudră
Aruncat în calviția asta
O să mă facă să par o dubioasa.
Oare și ție ți-e inima ping-pong
De zici că are ADHD?
Dar miocardul?
Așa-i că-l ai pe repeat?
Mai ceva ca o melodie stresantă
pe care o înveți fără să vrei…
Oare și ție ți-e inima ping-pong?
De mă ții în palete de dimineța până seara…
Și arunci cu ele,
În stânga,
În dreapta.
Și n-ai simțit de ceva timp încoace
Că ți se taie respirația?
Așa…
Subit,
Mai ceva ca maioneza de sărbători.
Oare și ție ți-e inima ping-pong?
De zici că face piruete
Ca o prim balerină
Ce nu se mai oprește.
La fel e de uscată ca a mea?
La fel de nudă ca butucii iarna?
Oare și ție ți-e inima ping-pong?
O să ne lălăim dragostea,
Într-o singură cămașă
și atunci atriile noastre
nu-și vor mai vorbi cu dumneavoastră.
O sa ne atârnăm iubirea de călcâiele apropiate
Ca mersul lui Charlie Chaplin
Până ne fac pulpele febră musculară.
Și o să spargem geamuri!
Ca să facem bucăți stereotipurile,
Și să ne vedem amorul avangardist împrăștiat.
O să ne tocim!
Într-un stilou cu cerneala de culoare turbată.
O să ne tocim pe un caiet dictando,
Cu linii alandala,
Dragostea oricum nu-i perfectă.
O să fim niste demonstrați!
Mai ceva ca teorema lui Pitagora.
Vedem care din noi e ipotenuza, cateta…
O să ne-ceva- dragostea,
Că suntem fiecare cu artisticăraia noastră.
Și-am adormit cu gândul,
Că firele tale de păr
Se vor bâlbâi în pledul meu de-o persoană.
Că fruntea ta lată
Se va aciua între două linii ale vieții
Din palmele lucioase.
Am crezut că-ți vei răvăși suspinele
Pe coloana definită de scolioză
Si că o să mergi prin viața mea,
Trecând prin fiecare inel.
M-am gândit că-ți vei murdări
Ceașca de cafea
cu o altă priveliște
decât bătrânelul care stă pe bancă,
în fața blocului tău.
Mi s-au derulat
Zvâcnirile tale trecute de fix,
Cu tot cu moleseala unei cozi de palmier
In care sa iti uiti monotonia.
Si m-am trezit…
Pe fotoliul de lângă geam
Era înșirată aceeași nevoie
De împrăștiat.
Cand umblii cu asteptarile in vine,
Iti dai seama de ce nu porti tocuri.
Si cine spune cand e prea mult sau prea putin?
Doar n-ati facut schimb de sosete
In toaletele pubice
Ca sa va mirositi generozitatea.
In schimb fiecare simte in perna
Mirosul statiei de autobuz
In care se incalcesc anii trecuti.
Si o iei la fuga …
Prin noroaie, prin soare, prin vant, prin zapada.
Incepi de undeva,
Ca sa termini aici.
Cand umbli cu asteptarile in vine,
Nu-ti mai schimba lumea
Nici rose-ul tarziu,
Nici sirena de pe buleverdul
Pe care ai uitat sa stingi luminile.
Sau poate ca esti atat de sigur
Ca nu vei plati nimic,
Cand umblii cu asteptarile in vine
just a word... just a blog 