„Donaţii” sentimentale

La facerea Lumii cu toţii am fost înzestraţi cu defecte şi calităţi. Ei nu vă pripiţi să trageţi concluzii că nu am de gând să vă ţin meditaţii pe teme  religioase. Deci să revenim, spuneam că toţi am fost înzestraţi cu bune şi rele.  Nu înţeleg însă de ce refuzăm să credem acest lucru şi tindem uneori să negăm anumite defecte pe care le avem. Adică să le conturăm tot mai mult prin negarea lor.Să mă fac înţeleasă….e bn să le conştientizăm dar trebuie să încercăm cât mai mult să le diminuăm. De obicei, orice om încearcă să-şi mascheze aceste rele prin calităţi, pentru că nu-i aşa…nebun să fii să nu-ţi dai seama că nu eşti perfect şi că în orice moment eşti predispus greşelii. Mă enervează în schimb faptul că nu ştim să fim toleranţi şi că în loc să acundem aceste defecte şi să fructificăm calităţile ne pierdem şi ne ducem cu valul 😦 . Adică ce …dacă ăla a facut chestia asta, eu sunt mai fraier????? Păi bine, nu eşti fraier dar te poţi numi un om care si-a pierdut cu totul raţiunea şi personalitatea.  Noi atunci când ne naştem suntem originali, de ce ar trebui să murim nişte copii??? Acuma nu ştiu, fiind un pic ironică , pot spune că pe mine mama m-a învăţat când eram mică că bunul simţ şi respectul deschid multe uşi…şi mi-am însuşit foarte bine aceste noţiuni. Dar ce naiba faci cu ele când în jurul tău e un monument de nesimţire ? Cu ce am greşit noi să dăm peste tot felul de miştocari care incep să râdă şi dacă le arăţi un deget? Cu ce am greşit noi să trăim lângă nişte oameni care sfidează orice lege umană şi la rândul lor  trăiesc din caterincă înnecându-se cu propriul venin? Credeţi că în momentul creerii El ne-a luat şi ne-a zis ” băi fi atent…tu eşti bun, tu eşti egoist, tu eşti deştept, tu eşti prost etc?” Nuuuu!!!! Pe toţi ne-a făcut după aceeaşi reţetă. Adică ne-a dat şi bunătate, ne-a dat şi deşteptăciune şi egoism şi prostie şi milă şi raţiune şi mai presus de toate CREIER. Frate, tu acuma alege ce vrei!! Tu îţi dozezi după bunul plac fiecare ” donaţie sentimentală”.  Noi nu înţelegem un singur  lucru: nu poţi fi perfect, pentru că asta ar însemna să fii robot şi nu e o chestie caracteristică fiinţei umane, dar poţi să echilibrezi balanţa şi să compensezi „uscăciumea” cu „verdeaţa” deşi mă rog aici e un pic imposibil. DE ce? Pentru că e clar că dacă eşti egoist nu-şi va păsa de cei din jurul tău deci logic nu ai cum să dai dovadă de bunătate. Vorbeam cu un prieten şi îmi spunea că mereu era gata să-i asculte pe cei din jurul său dar când lui îi venea rândul ce credeţi…restul îşi băgau picioarele şi plecau. Băi deci câtă prietenie, câtă solidaritate, rămâi uimit, nu alta. Cred că ar fi prea tare dacă s-ar deschide o şcoală de „cerşit” :d… sentimente frumoase. Vă daţi seama ce coadă ar fi :)))) . Parcă văd unul mai ” sărac cu duhul aşa” :  ” auuzi asta…ia arată-mi şi mie cum pot să am respect :))) ? Sau unul în piaţă…” Alooo doamna, cu cât dai bunul simţ ? Că acuma nu de alta da` dacă nu-l am măcar să-l cumpăr”. NU sunt perfectă!!! Nu judec!! Însă încerc să ma schimb pe mine ca prin propriul exemplu să, demonstrez altora că se poate…că putem fi mai buni. Nu vreau să văd că ne „scremem” atunci când e vorba să ajutăm, să ascultăm şi să oferim un umăr pe care un om să plângă atunci când are nevoie. Imi permit să am astfel de păreri, pentru că imi cunosc calitatea umană, pentru că văd că unii se hrănesc cu aparenţe şi judecă după ele. Mă gândesc că „donaţiile” astea „sentimentale” fie ele şi negative sunt un dar divin şi că ar fi prea monoton, o rutină prea mare să fie totul roz. Acum că printre atâţia nobili ne mai aflăm şi noi fraierimea care mai dăm cu papagalu` despre un respect, despre un bun simţ, despre o sinceritate, într-un cuvânt despre lucruri „mai de bine aşa” …asta e!!!. Ne asumăm nostra culpa şi mergem mai departe.  Ne plecăm capul că nu suntem atât de limitaţi şi că vedem şi dincolo de defecte. Ne supunem cu mândrie tuturor criticilor de a fi consideraţi  „ăia buni” care înţeleg, care văd partea plină a paharului şi care mai gândesc din când în când cu voce tare. Defectele sunt un lucru uman, ele fac parte din noi, ne formează ca un tot unitar însă  e bine să le ţinem pentru noi, pentru intimitatea noastră şi nu să le dezvăluim tutror.

Pupici.

Publicitate

Din dragoste…bre :D

Cu siguranţă iubirea e cel mai înălţător sentiment.Nu,  nuuu!!! Nu o să încep cu sentimentalisme. Vreau însă să abordez un subiect delicat, pe care unii îl tratează la mişto şi nu mi se pare drept. Cred că sunteţi de acord cu mine că dragostea e unul din cele mai complexe sentimente. Îţi dă putere, îţi dă siguranţă, te face să te simţi împlinit şi mai presus de toate îţi dă acea senzaţie minunată de a ştii că esti important pentru cineva. Mă agasează întrebările alea stupide „cum vrei să fie bărbatul perfect?” sau „cum vezi tu relaţia perfectă?”. Sincer, cred că în dragoste nu există perfecţiune, deşi noi avem impresia că totul e perfect. Gândiţi-vă că în mintea voastră vă faceţi un portret cu cel pe care vreţi să-l aveţi lângă voi, dar se întamplă să vă îndrăgostiţi de alt gen de persoană 🙂 .  Nu pot să mă gândesc : băi mă îndrăgostsc de un tip brunet, cu ochii verzi, de 1.70, pentru că e posibil să văd un tip blond cu ochii albştri, super draguţ şi care să-mi ia minţile. La fel şi cu relaţia perfectă… nu cred că există aşa ceva. În schimb există trei ingrediente care pot duce la o relaţie perfectă: sinceritatea, respectul şi comunicarea.  Iubirea nu se planifică. Aud tot timpul : frate gata, în seara asta ies să agăţ ceva.  Daaa! Poate agăţi ceva! Dar „acel ceva” poate să fie pentru o oră, două, sau cel mult o noapte. Bine dacă e să ne jucăm aşa, putem bate recordul  „relaţiilor la minut” dar cum rămâne cu noi? Ne mulţumim oare cu atât?  Suntem bucuroşi să ştim că umblăm aşa, haotic, din floare în floare? E adevărat…e vârsta, e nebunia, e adrenalina dar la un moment dat ai nevoie de puţină linişte, de puţină stabilitate, zic. Ştiu că o să-mi iau multe înjurături dar nu am fost niciodată adepta aventurilor. Cred că ele ucid cel mai frumos sentiment şi îi distrug toată puritatea. Nu sunt ancestrală, nu visez la cai vezi pe pereţi, la Feţi-Fumoşi pe cai albi şi alte alea.Vreau doar să spun ca iubirea  trebuie să aibă locul ei şi nu trebuie amestecată cu alte trăiri mai mult instinctive/instinctuale. Am observat că mulţi confundă iubirea cu dominaţia, gelozia, monopolul şi alte lucruri provocate de iubire 😛 . Ei bine nu am să înţeleg niciodată aceste persoane care încep o relaţie şi deja vor să dirijeze viaţa celuilalt. Fetele interzic băieţilor să iasă la o bere că nu ştiu ce o să se întâmple, băieţii le interzic fetelor să mai iasă că cine ştie ce tip se bagă cu ele în seamă. Băăii, paranoia e în floare. Dacă el/ea vrea să te înşele, te înşeală, cu toate că dai miile de sms-uri să vezi ce face, pe unde e sau cu cine umblă. Iubirea înseamnă încredere, iar gelozia, alt sentiment „fatal”  :))))) , nu face decât să distrugă ceva frumos. Chestia asta cu gelozia, mi se pare foarte amuzanttă. De ce? Pentru că tu trebuie să ai nişte dovezi foarte clare că cel de lângă tine ” a comis-o” ca tu să fii gelos/geloasă. Am prietene care au renuţat să mai iasă din cauza iubiţilor. Goodd!!!  Acuma ce ar tebui, ăştia care suntem „luaţi” să ne punem lese sau ce? Oricât de mare ar fi iubirea, partenerul are nevoie de libertate, nu poţi să-l sufoci cu zeci de mii de întrebări aluzive pentru că în felul ăsta o să-şi bage picioarele şi pleacă! Bine, acuma chestia asta e discutabilă, pentru că ştiţi cum e vorba aia ” după ce te-ai fript cu ciorba, sufli şi în iaurt”. Observ acuma un trend al tinerilor de anu se mai complica cu relaţii serioase. Te-am vazut, gata, jap jap, ne-am pus-o şi mi-a părut bine că te-am cuoscut. Dar acuma pe bune, fără să fiu răutăcioasă, care e diferenţa dintre o panaramă care o face cu toţi şi o fată care 5 zile e cu altul, apoi încă trei cu altul şi tot aşa? Nu sunt o fană a celebrului mit „măritatul fecioară” deşi mi se pare o chestie de bun simţ faţă de cel de lângă tine, dar măcar dacă o faci să fie din dragoste şi să rămâi cu o amintire frumoasă. Ca şi fetele, există tot felul de purtători ilegal de creier care zic ei aşa că au cohones şi după vreo juma` de oră te întreabă ” auzi dar noi când o facem”?. Răspuns: „poi atunci când o să-ţi finalizezi implantul de creier pentru că dacă ai deţine aşa ceva nu ai pune asemenea întrebări!”. Uof, dragostea e complicată, e ciudată, uneori te lasă sec în interior şi fără nicio alternativă.  Ideea e că iubirea există. Că deseori avem probleme în a o manifesta e altă poveste . Trebuie să ştim cum să gestionăm acest sentiment, spre binele nostru şi de ce nu al persoanei de lângă noi. Mă gândeam la problema violenţei în familie. Vă daţi seama cât de mult îşi iubesc soţii nevestele când le mai altoiesc aşa…DIN DRAGOSTE câte un pumn, un picior, şi alte „artificii” care fac parte din iubirea cu năbădăi. Vreau să închei cu o frază memorabilă dar m-a lăsat inspiraţia…aşa că nu-mi rămâne decât să vă urez celebrul…IUBIŢI-VĂ MUULT(dar protejat) 😀 :))) !!!

http://www.youtube.com/watch?v=6PmGwBAs0TY&feature=related

PUPICI

Cu şi despre noi :)

Mă uit în urmă şi îmi dau seama  ca timpul a trecut foarte repede. Nu am regrete!!!! M-am bucurat de fiecare clipă din viaţa mea şi am încercat să fac fiecare moment inedit. Ştiţi că toată lumea spune că cea mai mişto perioadă a fost cea a liceului…pentru mine claarr nu!!! Anii studenţiei sunt cei mai tari orice s-ar spune şi sunt convinsă că sunteţi de acord cu mine. Urăsc să fiu constrânsă sa fac ceva, iar in liceu trebuia să te supui unor reguli printre care să înveţi şi multe tâmpenii care nu-ţi sunt de folos de nicio culoare mai târziu. Ştiţi că vin momentele alea ” a little stupid” în care te apucă nostalgia. Ţi se face dor de prietenii vechi, pe care nu i-ai mai văzut de mult, ţi se face dor de „ce a fost”. Unora li se poate părea o prostie, dar orice om care are amintiri , e imposibil să nu se întoarcă în trecut. Şi aici nu e vorba de a trăi aşa cum se spune „in trecut” ci de a retrăi acele clipe frumoase cărora le ducem dorul. Mă uit la puştii de azi (bine, nu că eu aş fi mai bătrână 🙂 ) şi obsserv că s-au schimbat complet. Nu mai au răbdare, sunt foarte direcţi şi tranşanţi ( poate prea direcţi) şi ce e cel mai rău sunt extrem de egoişti. Uneori când vine maxi taxi mai greu, mi se întâmplă să merg şi cu autobuzul şi am păţit o fază zilele trecute cu un puşti de 15 ani. Intrase o doamnă însărcinată şi nu mai era niciun loc liber. Fiind acolo langă el mă aşteptam să se ridice şi să-i ofere locul femeii. Da de unde!!! M-am enervat cumplit şi nu m-am putut abţine şi i-am zis ” Văd că esti foarte bătrân, abia  te ţin puterile, stai într-un baston, dar ai putea face o faptă bună cedându-i locul tău doamnei însărcinate” .Mda, de voie de nevoie s-a  dat dar mă aşteptam acuma să aibă o reacţie destul de agresivă dar din fericire pentru mine nu a avut.  Am făcut un material zilele trecute  la ziar în care îmi expuneam umila părere despre faptul că ne-au năpădit cocalarii şi piţipoancele. Ştiţi care a fost reacţia unui cititor? „Scârbos articol” :)))) . Mă acuma mă gândeam…băi cum naiba poţi să scrii de bine când nu ai despre ce? Dacă scrii despre teatru spun ăştia, mamă ce subiecte are asta în ea!!! Dacă scrii despre viaţa de zi cu zi iar naşti controverse, dacă scrii despre politică rişti să nu prindă subiectul. Despre ce pana mea să scrii frate????? Chiar şi aici pe blog, am încercat să abordez subiecte care să vă intereseze şi pe voi şi în care să vă regăsiţi. POstările astea nu le scriu decât atunci când simt şi când cred că am ceva de spus. Unele poate au fost mai dure, altele mai melancolice, dar ce e cel mai important e că toate au mesaj (cred eu). Să scrii e foarte mişto!! Te eliberează, îţi dă o stare de bine şi mai ales când vezi că oamenii apreciază ceea ce tu aşterni pe foaie e şi mai emoţionant. De când mi-am făcut blogul ăsta sunt foarte stresată…ma tot gândesc dacă vă place, dacă reuşesc să exprim ceea ce vreau şi tot felul de întrebări de genul. Mi-ar plăcea să stăm de vorbă să ne cunoaştem şi să împărtăşim păreri. Comunicarea e cuvântul de bază în ceea ce mă priveşte. Îmi place să cunosc oameni noi, să aflu ce şi cum gândesc. În rest…voi ce mai faceţi? Unde plecaţi în vacanţă?

V-am pupăcit

Parfum de fericire

În sufletul fiecăruia dintre noi se ascund regrete, nevoi, dorinţe…un amalgam de sentimente care de multe ori ne este greu să le definim. În nenumărate rânduri m-am întrebat ce este fericirea? Un sentiment? O stare? Sau poate un cumul de realizări pe toate planurile care duc în cele din urmă la împlinirea noastră ca fiinţe. E destul de greu să dai o definiţie fericirii din cauza căreia poţi simţi extazul, euforia, poţi plânge, poţi râde şi ce e cel mai important că toate de multe ori pot fi trăite în acelaşi timp. Fericirea e ca un parfum, care la cei mai mulţi persistă, dar la majoritatea vine picătură cu picătură aroma ei abia fiind simţită. Fericirea de multe ori costă! Şi nu costă bani, costă emoţie, dăruire şi tot ceea ce înseamnă suflet! Ea poate fi simţită si provocată de cele mai minore lucruri dar care trezesc în noi acea latură sensibilă, omorâtă de grijile cotidiene. Se spune că cine este fericit are sufletul mereu tânăr, capabil să ofere iubire şi să primească iubire. De câte ori nu am simţit fericirea privind în ochii sinceri ai unui copil care ne-a umplut sufletul cu zâmbetul atât de inocent ? De câte ori nu ni s-a întâmplat să tresărim la auzul unei melodii în ale cărei versuri ne regăsim? Fericirea este o esenţă rară ale cărei ingrediente înseamnă simplitate, firesc, naturaleţe şi trăirea cu intensitate a fiecărei clipe. Mulţi caută secretul fericirii neştiind că fiecare îl deţinem dar depinde doar doar de noi să-l fructificăm. Reţeta nu e nicidecum una specială! Trebuie doar să ne bucurăm de oamenii din jurul nostru, să profităm de lucruri care pentru unii pot fi fără valoare precum fiecare zi însorită, fiecare clipă petrecută în mijlocul naturii şi fiecare moment în care ne putem regăsi cu interiorul nostru care de multe ori işi cere dreptul de a trăi si alte lucruri decât cele pe care le trăieşte în fiecare zi dar superficial. “Portretul“ schiţat al fericirii în câtva cuvinte ar putea însemna răspunsuri simple la întrebări pe care noi le facem grele şi eliberarea sentimentelor pe care le interiorizam fără să ne dăm seama că astfel alterăm cel mai de preţ lucru…SUFLETUL. De multe ori refuzăm să fim fericiţi!! Ne încăpăţinăm să vedem totul în negru, dar asta până când găsim în noi acea forţă interioară care ne mobilizează şi ne dă putere să mergem mai departe. Viaţa e scurtăăă!! Iar noi nu facem decât să o îngreunăm cu tot felul de acţiuni care umbresc ferricirea. Am uitat să zâmbim, am uitat să ne bucurăm de lucrurile mărunte care de multe ori sunt mult mai valoroase decât cele extrem de costisitoare. Feriicirea înseamnă să dăruieşti, fericirea înseamnă să iubeşti şi să fii iubit, fericirea înseamnă să gândeşti pozitiv chiar şi atunci când totul pare să fie împotriva ta. Fericirea e tot ceea ce îţi place şi poţi face cu drag. Dansează, cântă, scrie, fă orice te relaxează şi îţi dă o stare de bine. Asta e FERICIREA!!

Be free!!!! :)

Acum mai mult ca oricând imi dau seama că părerea mea despre lumea   în care trăim e una cât se poate de fondată 😉 . Îmi dau seama că adevărul doare şi că atunci când ne mai trezim noi ăştia mai cu tupeu să zicem câteva ceva, deranjăm…şi primim mesaje dinalea gen: ce naşpa, ce aiurea, ce scârbos şi altele. Ei bine nu materialele sunt naşpa ci lumea în care trăim e de cacao şi rar ţi-e dat să mai vezi şi oameni fair-play care să-ţi zică în faţă ce au de spus şi nu să împroşte cu noroi pe la spate. Acum mi-am dat seama că nu are niciun rost să mă consum pentru fiecare vorbă aruncată de`amboulea, pentru că nu fac decât să-mi consum negativ energia pe care şi aşa nu prea o mai am. Eu cred că oamenii aştia, care nu fac altceva decât să-şi dea cu părerea dar la modul cel mai rău, chiar nu vad dincolo de nişte litere şi nu reuşesc nicidecum să descifreze mesajul din ceea ce unii scriu. Deja mă fac să am senzaţia aia idioată de fi un „geniu neînţeles” :)) . Nu am crezut niciodată că părerile mele sunt cele mai bune sau că ele deţin adevărul absolut. Sunt părerile unui om care trăieşte, simte şi mai presus de orice gândeşte. Nu văd de ce ar trebui să fiu altcineva petru a fi ca ceilalţi. De fiecare dată m-am stresat întrebându-mă : da oare ce zice lumea? oare e oki? Până mi-am dat seama că lumea nu face decât să dea din gură la greu si nefolositor. Prin urmare, de acum chiar nu o să mă mai strofoc pentru orice măgărie şi o să continui să scriu exact cum v-am spus şi în prima postare numai şi numai ce simt şi despre subiecte în care să vă regăsiţi şi voi. Prostia omenească mă face să fiu şi mai altfel şi chiar mai pe dos decât sunt. Am crezut într-o perioadă că eu sunt aia nebună şi că am o problemă în legătură cu unele comportări umane. Până mi-am dat seama că din fericire problema nu o am eu ci toţi cei care gândesc superficial şi că slavă Domului pentru 20 de ani sunt suficient de matură şi am o viziune mult mai normală şi sănătoasă despre viaţă şi ceea ce mă înconjoară. Normalitatea a devenit anormalitate şi faptul că încerci să-ţi păstrezi propria linie şi personalitate e deja o jignire pentru cei care nu fac decât să pară ceea ce nu sunt. Ei bine, nu mă duc nici în cluburi de fiţe, nu sparg nici milioane când ies în oraş să vadă lumea câtă valoare am. Sunt o persoană normală care vrea să traiască frumos, printre prieteni (în adevăratul sens al cuvântului) şi care face ce-i place cel mai mult…SCRIE (sper că şi bine). Sunt convinsă că mereu vor fi voci care vor critica şi care vor fi nemulţumite dar asta nu e o consolare, mai ales dacă eşti ca mine, o idealistă naivă care încă mai crede în puritate şi inocenţă. Ne-am pierdut tot…nu mai avem nimic sfânt în noi. Am pierdut bunătatea, am pierdut inocenţa, am pierdut curăţenia sufletească!! În schimb ne-am căpătat cu ura, răutatea, invidia şi tot ce e mai negativ pe lumea asta. Nu judec!!! E doar ceea ce văd în jurul meu…şi doare 😦 .

Un altfel de „Titanic”…România

 

 Povestea celebrului film pare să continue, numai că sunt schimbate câteva date. În locul Titanicului e ţara noastrăăăă….Româniaaa iar în locul apei e mizeria, mocirla, minciuna în care se scufundă. Varianta contemporană a filmului, regizată de prea iubitul nostru nostru preşedinte, expune viziunea hard, demnă de anul 2009.  Să vedem, aven una bucată cetăţeni, foarte visători şi încrezători şi una bucată politicieni care vin cu un „peace man” atunci când poporul se revoltă. Păi da nu? Ei, atât de conştincioşi, devotaţi, sacrificaţi pe altarul binelui acestei ţări, iar noi nişte băgători se seamă care nu facem altceva decât să-i crticăm şi să-i acuzăm că nu fac nimic! Nu ne-au făcut ei sute de kilometri de autostradă? Nu ne-au mărit ei salariile de nu mai avem ce să facem cu banii? NU ne-au zis ei să trăim bine şi acum o ducem excelent? Oare cum putem fi atât de cruzi cu nişte oameni care şi-au lăsat pâinea de la gură pentru bunăstarea noastră? Cum ne lasă inima să judecăm atât de aspru nişte persoane care nu au furat nici măcar 5 mii de lei (vechi) şi care au dat încă din buzunarul lor numai să vadă înflorind această ţară. Cât de haini să fim să plecăm din această ţară şi să lăsăm în urmă cocalarismul şi piţiponceala, elemente definitorii ale ţării noastre. Cum vom îndura noi lipsa fiţelor şi a replicilor mirobolante ale băieţaşilor care la un semafor mai dau un claxon mai o ” CE FACE FETELE? LINGE ÎNGHEŢĂŢI? Sincer, cred că dacă s-ar face un film cu povestea ţării noastre, am câştiga lejer premiul de la Cannes. Unde mai vezi atâta talent actoricesc? Ce improvizaţie, ce spontaneitate…dar păcat că sunt făcute de nişte amatori şi nu prea le iese. Că acuma de…nu le putem avea pe toate, să fim şi politicieni, să fim şi mincinoşi, să fim cocalari, să fim şi piţipoance…e mai greu. Să lăsăm, zic, teatrul pe mână profesioniştilor pentru că cel făcut de restul e unul de proastă calitate şi ieftin. Povestea României continuă, însă sunt curioasă ce va urma? Vom vedea oare politicieni care trăiesc din 4 milioane pensie, care stau la ţară şi culmea, mai mulg şi o văcuţă, mai dau şi de papă la un purcel? Vom vedea oare de alde coca şi piţi care merg la teatru şi care emit judecăţi de valoare, de-a dreptul filozofice, în legătura cu societatea în care trăim? E o ipoteză, un pic şocantă ce-i drept dar posibilă.

V-am pupăcit

2 în 1 :)

 

Bun…vreau întâi să vă arăt un clip cu 2 copilasi care traiesc „minunatul” ritm de manea. Mă, acuma nu am nimic cu manelele, fiecare ascultă ce vrea, dar copii aştia sunt geniali.

  http://www.youtube.com/watch?v=j7a9JjuXWLg

Aşa…am văzut ca unii mi-au criticat blogul…sincer ar putea să nu-mi pese dar chiar mă interesează părerea voastră.  Is so bad?

Când nu ai pentru cine, pentru ce şi de ce…

 

… atunci e foarte naşpa. Să vezi că toată strădania ta de a face ceva este aruncată la gunoi de nişte oameni care nu fac altceva decât să judece şi să dea verdicte. M-am scârbit, m-am săturat să vad cum fiecare îşi dă cu părerea despre altul dar refuză categoric să se vadă pe el. Mda…Am o stare de cacao şi nu cred că o să-mi treacă prea curând, mai precis până nu se vindecă anumite răni provocate de nişte oameni care chipurile îmi sunt alături. Vă spuneam într-unul din materialele anterioare că uneori mă urăsc cu o forţă de nedescris din cauza credibilităţii de care dau dovadă şi din cauza naivităţii mele de a crede că oamenii sunt buni.  Frate, peste tot dai numai de persoane ipocrite, care îţi zâmbesc frumos cu cuţitul ascuns la spate. Toţi se cred şefi, toţi vor să comande dar puţini ştiu că a fi şef nu înseamnă doar să ai un comportament superior faţă de ceilalţi. Sunt extrem de dezamăgită, ma doare foarte tare să văd că ceea ce am găsit în presă nu corespunde deloc cu ceea ce-mi doream eu. Presa e un domeniu în care dacă nu ai cu ce, nu faci nimic. Şi nu mă refer  numai la talent..nu ,nu. Mă refer la aparatură, mă refer la motivaţie, mă refer la tot ceea ce ţine de a stimula persoana care  lucrează, astfel ca randamentul ei să fie de 100%. Şi nu e valabil numai în presă, acest lucru e valabil în toate domeniile. Cum poţi tu să vii să-mi spui că nu sunt bun ,când lucrez la nişte calculatoare din timpuri străvechi iar locul e ca o saună, în care aerul abia adie, cel condiţionat neexistând. Acum poate unii or să spună, uite-0 dom`le şi pe asta, s-a trezit acum că vrea aer condiţionat!!!! Poi, scuze, la câte ne lipsesc măcar de atât să beneficiem! Mă revolt, pentru că ştiu ce pot să fac, ştiu cât pot să dau, dar în momentul în care vad că munca mea e tratată cu superficilaitate încep să tratez şi eu alte lucruri la fel. Mi-am dat seama că e inutil să te consumi, e inutil să încerci să fii bun, pentru că nu ai de ce, pentru cine şi pentru ce. Bine, pentru tine, dar cred că e destul de puţin. Uneori când vezi în jurul tău doar nesimţire, şi „grei” care îşi dau care mai de care cu presupusu` nu-ţi rămâne decât să  ai aceeaşi atitudine pentru că altfel nu se poate!! Mi-e ciudă  când văd că îţi ies toate pe dos. Urăsc perioadele astea în care pur şi simplu nu mai ai nicio speranţă, nu mai ai niciun motiv pentru care să lupţi…nu mai ai NIMIC.  Nu-ţi rămâne decât infima dorinţă de a spera că va fi mai bine. Hai cu optimismul!!!

V-am pupăcit

„Să ai grijă mamă” :D

 

Părinţii sunt părinţi şi oricât ne-am strădui să le explicăm că de la o vârstă nu-şi mai are rostul grija asta excesivă a lor , e în zadar. Acum, pe de o parte îi înţeleg, mă gandesc că şi noi la rândul nostru vom fi părinţi şi poate vom reacţiona la fel. E instinctul acela părintesc, de ocrotire, de protecţie pe care îl ai oricât de mare ar fi copilul tău. Să vedeţi…aseară ies în oraş. Dumnezule am avut cea mai aglomerată zi din viaţa mea.  La 7 jumate ies cu un foarte bun prieten căreia îi promisesem de mult o ieşire la o cafea, după vreo 2  ore mă sună un alt prieten foarte bun care tocmai ce sosise în ţară si m-a întrebat dacă nu ies la un suc? Ei şi tot la vreo 2 ore diferenţă mă sună şi o colega de facultate, în acelaşi scop, evident. Deci eram în culmea extazului, nu-mi venea să cred cât de căutată eram, având  în vedere că am zile când mor de  plictisealăăă!!!. Bun dar nu aici vroiam să ajung, ideea e că plecasem destul de devreme, pe la 7 jumate  şi se făcuse destul de târziu, 1o cred şi m-am mirat că nu văzusem niciun apel de la ai mei 😛 . Ei dar nu trece mult şi văd telefonul vibrănd 🙂 . Era mama, extrem de  îngrijorată că nu am sunat-o şi care îmi zicea să nu mai întârzii mult. Am încercat să-i explic că sunt în siguranţă că nu s-a întâmplat nimic dar nu am reuşit. Bine, reacţia iniţială a fost să-i spun că sunt destul de mare, dar mi-am dat seama că E PĂRINTE,  e normal să-şi facă griji şi ăsta e  un lucru pe care îl voi înteţelege şi eu la rândul meu doar când voi avea un copil. Acuma la mine situaţia e în felul următor, eu sunt singură la părinţi şi chiar dacă unii oameni mă fac egoistă că nu mi-am mai dorit ” o pereche” trebuie să recunosc că-mi place statutul acessta. Am avut libertate, pot zice că în afara de grija excesivă pe care mi-o poartă ai mei, că de…o fată au, nu mi-a fost îngrădită niciodată dorinţa de a face un lucru, mi-au dat posibilitatea să aleg fără să fie  radicali şi ce e cel mai important…AU COMUNICAT cu mine. M-au ascultat de câte ori am avut nevoie, şi m-au ajutat atunci când am făcut o trăznaie fără să mă judece. E foarte important ca părinte să ştii să-ţi apropii copilul de tine şi să fii alături de el chiar şi atunci când greşeşte . Pot spune că sunt norocoasă având nişte părinţi foarte deschişi şi foarte ” freemind” ca să zic aşa, care au încredere în mine . Au momente în care nu le vine să creadă cât de mult m-am maturizat şi că deja am devenit  un adult. De aceea spun că un părinte oricât de protector ar fi, trebuie să conştientizeze că la un moment dat ” puiul” ală pe care il ştia el, creşte, începe să aibă gândirea sa, principiile sale, într-un cuvânt…SE MATURIZEAZĂ. Ştiu că e greu, dar e un luru inevitabil. Deşi nu a trecut mult timp de atunci (doar 3  luni)  , prima mea probă de maturitate, pentru mine, a fost găsirea job-ului.  A fost o modalitate prin care am reuşit să devin şi mai independentă şi mi-am demonstrat că pot face ceva fără ajutorul părinţilor. Asta e şi ideea, ca „mami şi tati” să ne lase posibilitatea să ne descurcăm şi singurei de la o varstă pentru că astfel incepem să fim stăpâni pe noi, pe deciziile noastre şi nu vom ajunge la momentul penibil în care să nu fim în stare să facem ceva fără ajutorul lor.

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

 

Poate o să vi se pară un pic ciudat titlul , dar, pentru ceea ce vreau să discutăm cred că e cel mai potrivit. Nu sunt atrasă sub nicio formă de politică dar ca cetăţean mai dau şi eu un ochi din când în când la tv să văd ce li s-a mai năzărit politicienilor noştri de neînlocuit. Daa!!! De neînlocuit, pentru că trag cu dinţii de scaunul şefiei mai ceva ca gorilele alea de fac ca toţi dracii prin copaci. Acuma sincer, eu una chiar nu pot să-i înţeleg. Băi nene, dacă tot am furat de-am rupt, las naibii şi pe alţii să mai ciugulească ceva. Ce dracu mă? Atât de hapsân să fiu încât să nu-mi mai ajungă???????????? Mă gândesc uneori şi mă întreb cât de mult mai pot minţi oamenii ăştiaa??? Cât de cretini ne cred, ca noi să mai dăm vreo importanţă celor spuse de ei? Nu am nicio treabă cu politca , dar rămân şocată când văd câţi bani se duc pe toate prostiile , numai unde trebuie nu sunt investitţi. Termin cu subiectul ăsta pentru că nu ştiu cât de mult vă place dar am tot văzut  cazul Ridzi şi mă apucau toţi dracii când vedeam nonşalanţa acestei cucoane ,care a spart  aşa, că a vrut muşchiu ei, sute de mii de euro, bani pentru care nu are nicio justificare. Mirobolant!!! Ce poate fi mai frumos ca pentru învăţămând să nu fie bani, pentru sănătate să nu fie bani, dar la naiba…lăsaţi-o pe Ridzi în pace! Chiar nu vă daţi seama că e o victimă a presei? 🙂 . Ce dacă a aruncat aşa de la ea 600 de mii de euro? Ce contează că nu sunt medicamente? Ce contează că nu avem autostrăzi ? Ce contează că unii oameni mor de foame sau n-au un acoperiş deasupra capului? Domnilor politicieni , ştim că aveţi 100 de guri, 200 de stomace, 70 de case de copii de crescut,dar vă rugăm, măcar de dragul crizei, aveţi şi de noi grijă puţin, pentru că e păcat! Serios, cine o să vă mai plătească taxele fără număr pe care le soateţi pe bandă rulandă? Cine o să vă mai aleagă şi o să vă asculte tâmpeniile debitate secundă de secundă, minut de minut, oră de oră, lună de lună, şi an de an? Cât credeţi că să trăiţi de furaţi în halu ăsta? Domnilor, nu sunteţi nemuritori!!! Gata cu politca!

O altă chestie pe care vreau să v-o spun şi poate o s-o lămurim împreună este acest conflict dintre generaţii! Că şi asta merge bine cu titlul 😛 ! Dumnezeule nu am să înţeleg niciodată oamenii aştia COMUNIŞTI care refuză categoric şi părerea unui tânăr, sau mai rău, nu cred în ruptul capului că şi ăla mai mic şi prăpădit poa` să facă ceva! Măi erudiţilor,nu s-a născut nimeni învăţat din burta maică`sii! Toţi învăţăm pe parcurs şi ne formăm! Noi ştim că aţi fost la rândul vostru nişte genii neînţelese, dar, lăsaţi-ne şi pe noi să ne facem numărul!! Nu avem nevoie de critici, nu avem nevoie de reproşuri, iar dacă vreţi într-adevăr să ne ajutaţi, fiţi alături de noi prin sprijin şi susţinere. Mă uit  în jur şi îmi dau seama că oamenii au înebunit !!!! Dar complet şi iremediabil! Se ceartă, se injură, răcnesc ca nişte turbaţi! Uneori, mult nu-mi lipseşte să mă opresc şi să întreb : ” Măi oameni buni ce nu vă ajunge? De ce vă comportaţi ca nişte patrupede, ştiind ca nu o să luaţi cu voi decăt  4 scânduri şi nişte cuie?”  Dar nu o fac! Pentru că îmi dau seama că noi suntem prea mici şi prea fraieri din punctul lor de vedere pentru a avea astfel de reacţii. Ei bine , chiar şi aşa, mă simt extrem de mândră  când constat că de muulte ori sunt de 100 de ori mai cerebrală şi matură decăt un adult care, să-mi fie iertată exprimarea, are un comportament infantil! Da, cei maturi! fie că vă place fie că nu uneori putem fi mai raţionali ca voi şi putem gândi mai limpede decât o puteţi face voi! Problemele pe care le aveţi nu sunt o scuză pentru comportamentul vostru de hiene! Până la urmă toţi suntem încercaţi la un moment dat! Ideea e să ştim cum să trecem peste obstacole, nu să ne răzbunăm pe alţii? A trecut de mult perioada replicilor idioate ” las` că eşti mic şi nu ştii nimic!” Greşit, ştim mai multe decât vă puteţi imagina , dar orgoliul vostru e prea mare pentru a ne asculta pe noi.