Ce se mai aude despre mine

Nu o să încep printr-un salut. Că ne știm de mult. Nu e nevoie să fiu atât de protocolară.

Și nu știu cum se face, dar am scris de toate în ultima vreme, numai ție nu! Dar nu așa…în treacăt. Ci  cu vapori puternici, care să-ți fluture fața. Nu te-am mai întrebat  cum o mai duci. Cum îți e. Te-am lăsat să te pleci. Unde vezi cu ochii. Te-am lăsat să colinzi. Dacă îți spuneam să nu, tu oricum te duceai.  Lasă, zburdă! Să vezi binele și răul. Să vezi nămol sau geamuri lustruite. Și poate vrei să știi ce se mai aude despre tine.

Dar pe cine să întrebi? Cine să-ti trimită vești?

Mai bine să nu știi nimic. Tu doar mergi drept. Cu mici cotituri.  Așa se face.

Ce se mai aude despre mine

Cerșetoarea

Îmi stătea în față. Tocmai ieșisem din magazin. Tot arăta cu 2 degete strâmbe o monedă de 50 de bani. Avusesem bani ficși pentru apă și țigări. I-am zis că nu mai am. Dar ea continua să gesticuleze nervos. ”Ââ, âââ” și arăta moneda, iritată. Nu auzea ce-i spuneam eu, nici nu vorbea. M-am gândit în drum spre casă, având în minte portretul ei, care dintre noi două  e mai avantajată? Care e mai săracă?

Am lăsat-o în urmă tușind gros și nu-mi dădeam seama dacă ea e mai bolnavă sau, eu, care nu tușeam.

M-am uitat la chipul ei. Pentru câteva secunde. Era afumat de supărare. Însă tot găseai ascuns acolo, niște lumină. Avea fața netedă, dar ostenită. Cum e creierul nostru câteodată. Când ne îndrăgostim. Și până la urmă, care dintre noi două e mai în vârstă?

Cerșetoarea

La pândă

Ce mi-a mai rămas,

De pândesc
Ca utima bandită
Pe gaura cheii?
Cum să jefuiesc ceva
Când am senzația uneori
Că eu însămi
Sunt ultima furată.
Muțenia asta
Pe care am dobândit-o
În timp,
Atârnă mai greu
Decât pedeapsa
Unui violator în serie.

La pândă

O să…

O să vină vremea aia în care tu o să-mi arăți cum ești.O noapte când  să pui stop tuturor neclarităților mele de confuză. Și o să ne avem, iar eu nu o să știu cum să mă port cu tine.  O să-mi ia zile, luni, săptămâni, poate, până să aflu ce-ți place și ce nu. Până să mă obișnuiesc cu vocea ta prin casă, zi de zi. Și cu papucii tăi târâiți.

O să mă panichez la fiecare enervare a ta, că nu  voi ști cum să te împac, stând minute în șir, tu pe canapea, eu pe fotoliu. Ca apoi să începem să vorbim amândoi în același timp.

O să stau lângă tine și o sa râd, când mă vei întreba: ”unde ai fost până acum?”

Pe aici pe-aproape!

Dar mai e până atunci. Am timp să mă pregatesc.

O să…