Credeam că știu alfabetul

Merg după luminile,

Care dau dintr-un oraș într-altul.
Mă ghidez după oamenii ce iau gările
La rând
Oftând după un dram de ceva.
O să mă urc în fiecare mașină
Ca o prefăcută ce crede
Că destinația asta n-are mamă, n-are tată.
La cinci dimineața,
Când tramvaiele sunt încă goale,
Am să pretind că sunt pe cale
Să învăț încă o dată
Alfabetul existenței.
Bine ai venit!
Ți-a căzut un nasture de la haină
Știi să coși?

Anunțuri
Credeam că știu alfabetul

Nu mi-a trecut

Încă mai am resturi,

Nu mi-a trecut nimic.
Nu mi-a trecut nicio fibrilație,
Niciun drum,
Nicio minciună,
Niciun adevăr.
Mai simt acolo zăcăminte.
Și pun pariu,
Că dacă m-ar întreba cineva,
Nici n-aș ști care să fie întâi.
Mai am începuturi,
Care nu mi-au trecut.
Mai am treceri,
Încă deschise,
Rămâneri
Ce nu s-a cicatrizat.
Nu mi-a trecut nicio căldură,
Niciun frig.
Nu mi-a trecut niciun miros,
Vreun tremur ceva,
Vreo repetiție.
N-a trecut nimic.
Nu mi-a trecut niciun nume,
Nicio față,
Până și umbrele au înțepenit.
Mai sunt acolo,
Toate înălțimile,
Toate golurile.
Fiecare întoarcere,
Fiecare el.
Și nu mi-a trecut
De câte ori am murit
Sau de câte ori am trăit,
Dățile în care nu m-am învățat minte.
Nu mi-a trecut nicio ghemuire,
Nicio eliberare.
Și-i dau cu betamină.

Nu mi-a trecut

Urban

Mă simt ascuțită.

Străpung.

Și n-am iubit niciodată mai mult ceața,

Care se lasa în întuneric.

N-am inhalat niciodată atât de mult aer,

Încât să simt crengi,

Care  cresc în mine.

Merg prin băltoace.

Și înfloresc,

Și mă ofilesc,

Și iar înfloresc.

Nu ma plictisesc de mine

Și mă înfricoșează,

Fiecare față

Din fiecare lac mic de la marginea bordurii.

Simțiri urbane.

Le las să țipe printre mașini,

Să injure printre vitrine

Să se pozeze ca o statuie,

Gata să fie crapată,

Gata sa prindă în neființa ei,

Ultima fărâmă de viață.

Le dau voie să arate semne obscene,

Când sunt zgândărite

De mai știu eu ce rătăcire.

Să se comporte precum maidanezii

Ce latră fiecare pericol.

E atât de afară aici!

Urban

Livin` la vida loca

Te-ai adunat într-un pahar cu bule,

Te-ai stins într-un fum aiurit,

Care o ia razna.

Ți-ai ghemuit tot

Pe un scaun incomod

Dar care îți primește

Orice,

Fără să te întrebe,

Fără să-ți reproseze.

Te-ai ascuns într-o brichetă mârșavă.

Că n-ai avut chef să mai fii nobil.

Oricum te-au consumat

Precum gazul,

Iar tu

n-ai reușit sa-i aprinzi

de fiecare dată.

Dar poate măcar

Le-ai provocat frisoane

Când duceau lipsa de-o gripă.

Trăiește !

Jos,

Sus,

Șui,

Drept,

Simplu,

Complicat.

Traiește !

Până nu mai poți,

Până îți crapă inima.

Numai să nu se pună praful pe tine.

Livin` la vida loca

Nu ne mai perpetuăm

Și ți-ai dori uneori

Să te castrezi…

Să nu-ți facă sufletul pui.

Fii prudent.

Sau lasă-l în voie.

Dar  nu care cumva

Să-l  prinzi borțos

Cu tot felul…

Și totuși apare

La ușa ta,

Cu o moacă

De plod teribilist,

Ce a  dat-o-n bară.

Și ți-e milă,

Și îi crești,

Mai departe

Pe el

Și pe plozii lui,

Pe care i-a făcut

Cine știe  unde,

Cine știe cu cine.

Suflet ușuratic,

Care mereu se dă cui nu trebuie,

Mereu prea imbătat,

Mereu prea amețit.

Iar când e treaz,

Nici măcar nu mai are putere

Să fie mahmur,

Să aibă vreo durere,

Să-l usture.

Fii prudent.

Sau lasă-l în voie.

Nu ne mai perpetuăm

Voi

Voi ăștia,

Care vă iubiți atât de mult!

Încât v-ați uitați  sunetul.

Voi ,

Care vă dăruiți atât de  mult

Încât vă este străină propria mână,

Propria așteptare,

Propria primire.

Voi ăștia,

Care vă iubiți atât de mult,

Încât nu mai știți să priviți în ochi,

Voi…

Care vă sorbiți

Până vi se usucă gâturile,

Care stați și vă bălăciți în propria persoană

Până vă stafidiți.

Voi ăștia …

Care vă iubiți

Până vă bâjbâiți,

Până ajungeți să vă împrumutați

Cu  sufletul vostru.

Cât vă iubiți…

De o să faceți cunoștință

În fiecare zi,

Chiar dacă vă sunteți vechi,

Bătrâni.

Voi.

Ăștia,

Care vă iubiți atât de mult.

Încântată!

Voi

Sunt greșită

Sunt greșită!

Să fiu prima,
Să fiu ultima,
Să alerg prea tare,
Să alerg prea încet.,
Să iubesc prea mult,
Să iubesc prea puțin.
Să spun prea multe,
Să tac cuviincios.

Greșesc?

Să fiu prea smucită,
Prea așezată,
Să palpit până nu mai respir,
Să ritm cardiac cuviincios.

Sunt greșită…

Să ascult cuminte,
Sa m-audă obraznic,
Să mă cocoț în copaci,
Să stau prea mult pe pământ..
Să prea multă dimineață,
Prea puțină seară.
Sau invers,
Oricum sunt despre toate amândouă

Să prea puțin eu?

Sunt greșită