“Bucureștiul meu”- cu căștile în urechi


Aceste rânduri nu-s o cronică de teatru. Sunt gânduri. Și trebuie tratate ca atare.
Scriu asta, dupa ce tocmai m-am oprit să-mi iau un meniu de la KFC. Ce legătura are asta cu spectacolul “Bucureștiul meu” al studenților UNATC din anul II ? Ohooo, una foarte mare!
“Bucureștiul meu” este genul de spectacol pe care il poți asculta lejer cu căștile în urechi. Nu, nu vă gândiți la teatrul radiofonic. Mă refer că și dacă nu l-ai vedea, ci doar l-ai auzi, te face să-ți imaginezi lucruri, să intri în povești diferite și să îți amintești. Cine ești, de unde vii și încotro te îndrepți. Pentru ce lupți.
O mână de oameni s-au adunat să ne arate pe noi în oglindă. S-au adunat să vedem ce înseamnă un oraș care te adoptă puțin câte puțin până începe să te consume efectiv și să facă parte din tine, cu zilele și nopțile lui.
“Bucureștiul meu” este despre un oraș cool, în care ne adunăm noi toți, ăștia de vrem marea cu sarea sau să încercăm marea cu degetul, în fine, știți voi zicalele astea.
O să-ti dai seama că și tu ai început să mananci ciorbă abia după ce ai ajuns în București. Pentru că acasă nu prea te tenta. O să vezi ca și tu ai tras primele beții tot după ce ai ajuns aici, îmbiat de senzația de libertate(iluzii, nu există libertate). Probabil vei simți mai mult ca niciodată dorul de casă, de bichonul tău, canish-ul sau ce câine ai…
”Bucureștiul meu” este despre oamenii pe care ii lăsăm în urmă, pentru a veni într-un oraș în care să ne urmam visurile. Un București contrastant. Singuratate. Ură. Zâmbete. Lacrimi. Fericire. Prieteni.
O mână de oameni s-au adunat să fie ei mai cu moț și să ne arate că ei nu vor să se grăbească. Într-un oraș în care totul fuge prea repede. Ei se încăpațânează să dovedească că poți să fii curat, sincer și deschis într-un București în care de multe ori totul devine murdar.
Dupa ce o să vezi “Bucureștiul meu” vei realiza că da, lucrurile pot dura mai mult decât o stație de metrou. Vei intelege ce înseamnă fragilitatea, puterea, resemnarea, pasiunea si determinarea.
”Bucureștiul meu” ne arată cum ne amestecăm noi oamenii și cum ceea ce iubim ne poate face să devenim o singură carne.
”Bucureștiul meu” e despre “like-ul” pe bune, despre a pune mâna efectiv pe cel de lângă tine și a-l îmbrățișa, a-l săruta sau ce vrei tu să-i mai faci. E despre noi, cei cu blugi rupți în genunchi.
După ce o să vezi ”Bucureștiul meu”, ca și mine, o să-ți scoți smartphone-ul sau S6 sau ce mai ai tu si o s-o suni pe maică-ta cu noduri in gât. ”Ce faci, esti bine?”. De fapt nodul în gât apare încă de la început, când cei care de fapt te joacă pe tine apar într-un filmuleț din care îți poți da seama cât sunt de tu, dar totodată diferiți.
Bucureștiul meu e despre ”împreună”. Eu cu tine, tu cu mine, noi cu noi. Bucureștiul meu, Bucureștiul tău, al nostru. După spectacol, ca și mine, o să pleci mai puternic, mai plâns. O să pleci mai neputincios, mai întrebător, mai senin, mai întortocheat. Sau cum am zis eu aseară: vraiște. Da. Ăsta este cuvântul. O să pleci vraiște.
O să mergi pe străzi, o să te duci pe Magheru, o să stai pe treptele de la Universitate. Și poate dai chiar și pe la Gara de  Nord.
O să te întrebi unde te vezi peste niște ani și vei ști. Sau poate nu. O să te uiți în metrou la tipa sau tipul de lângă tine si te vei gândi ca avem un limbaj comun.
”E minunat acuma ca ești lângă minee. E minunat acuma că sunt lângă tineee”.

Anunțuri
“Bucureștiul meu”- cu căștile în urechi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s