poem către mine

nu-mi plac primele întâlniri.
alea în care mă justific pentru cât Rose beau
și de ce îl amestec uneori cu berea brună.

pentru că nimeni nu o să înțeleagă
de ce îmi pun rom în cafea (îmi ieșise stea), e ok.

am zis stea.
maică’mea mereu îmi spune că am stea în frunte.
sunt ca o mâță, cu nouă vieți.
(vedeți profa de română, am scris nouă în litere, asa cum m-ați învățat).

gând la persoana a doua :

uneori îți plac buzele tale ,
care lucesc de la gloss
și au volum,
alteori îți  plac ochii, care luminează,
doar pentru că ai văzut un film bun
și îți  plesnește sufletul.
vara îți  plac coapsele tale bronzate,
chiar și cu câteva kilograme în plus.

scrii poezii noaptea,
pentru că ti-e rușine,
fără să-ți dai seama
că ele îți sunt anticoncepționalul pentru viață.

te-am văzut cum iubești oamenii.
te-am văzut cum iubești marea.
și cum dansezi pe melodiile preferate,
fără să respiri.

plângi.
pentru că uneori
lucrurile ți se termină,
fără ca măcar să înceapă.

si faci din cuvintele tale
un one women show.
pe tine nu te sperie singuratatea.
atata timp cât ai sare de baie cu bujori,
ești cea mai fericită.

te-am văzut cum te întorci după soare,
ai o slăbiciune pentru bărboși.
și pentru așternuturile albe, șifonate,
exact ca în pozele alea din story-uri.

tu nu ceri prea mult.
si poate de aia îți scrii mereu,
că nici puținul acela nu-l primești.

dar îți lași bilet în fiecare dimineață
„nu fii nerecunoascătoare” .

poate că nu ai cei mai albi dinți,
însă ți s-a spus că ai un zâmbet molipsitor.
și mai știu că atunci când suferi
te ustură cerul gurii.
doar taci
și te duci să-ți cumperi salată de vinete.

plângi.
pentru că uneori
lucrurile ți se termină,
fără ca măcar să înceapă.
și faci din cuvintele tale
un one women show.

poem către mine