iadul e dulce uneori,
exact ca o ciocolată
cu mentă.
în iad e cald şi bine
uneori.
exact ca în fecioarele
care-şi aşteptă ursitul,
ca apoi să zică
„ce proastă, ce-am pierdut”.
în iad e cald şi bine uneori
şi alteori când păcatele
sunt prea multe şi prea grele
poate puțin umed,
exact ca nasul unui caine
în iadul pe care-l văd eu
poti patina gol
cu câți kilometri vrei tu.
aici ai voie să te simți infinit.
iadul e dulce uneori,
iar la intrare sunt nişte coji
de portocale.
sanchi. afrodisiac…
nu miroase a smoală.
clasic.
aici fiecare vine şi pleacă.
un fel de all inclusive.
la ieşire te aşteaptă cineva
cu ceva bucăți de carne reparată.
asta ca să ştii că pe pământ
se poate mai rău.
în iad poate fi cald şi bine,
chiar dacă nu miroase
tot timpul
a ghimbir şi scortişoară.
sanchi. afrodisiace.
în iadul pe care-l imaginez eu
nu există gemete.
cel mult şoapte,
care-ți zbârlesc pielea.
la fel ca melodiile alea
pe care le asculți pe pământ
cand te îmbeți şi plângi.
locul în care frigul şi căldura
sunt totuna.
locul în care nimeni n-are nicio
senzație
şi toți trăiesc la întâmplare,
laolaltă.
ceea ce păcatul uneşte
să nu dezbine nimeni.
în iad e cald şi bine uneori.
nu. nu se face nimeni scrum.
just a word... just a blog 