Monologul visătoarei


“Aș vrea uneori să nu mă mai culc. Să stau trează non-stop. Nu m-ajută cu nimic dacă visez. De ce visăm? De ce? Să vedem cât suntem de neimportanți? Să vedem cât de puțin însemnăm? Eu nu mai am energie să visez. Nu mai am energie să trăiesc realitatea.

Vedeți voi…sunt vise și vise. Una e când visezi că ți-ai rupt unghia mică, alta când visezi persoane. Îți bate inima-n somn, nu ai idee ce să le spui. Nici măcar nu știi de ce vorbesc cu tine. Când te trezești, știi că vei fi complet o străină pentru ei, pentru el.

Stai dimineața la cafea și încerci să-i explici creierului, că e ok, n-ai nevoie de astfel de flash-uri ca să vezi a doua zi, că e la fel.

Și știți ce mă mai enervează? Că nici măcar în vis nu putem alege. Adică, visule, măcar daca tot îmi strici nopțile, lasă-mă să aleg. Lasă-mă să iubesc pe cine vreau eu și să mă iubească cine vreau eu.

Așa e! Chiar și în vis, dragostea nu e o tarabă. De unde să alegi tu iubiri, ca pe pătrunjel sau spanac. Astea sunt verzi, proaspete, poți pune mâna pe ele, le poți pipăi.

Și te trezești apoi și stai buimac toată ziua. Te gândești cum ar fi, daca ar fi…

Da, știu! Să spui că iubirea e așa sau așa e ca și cum ai spune  că vântul e rece, apa e udă.

Ați observat că visele sunt nenorocite. Nici măcar nu te lasă să vezi tot. Pentru că vrei să vezi și tu cum reacționezi. Dacă ești o tăntăloaică, ce stă acolo cuminte sau una care îl ia de guler și …îi arată ea lui, cum stă treaba. Dar nu! Nu se întâmplă așa. Pentru că visele știu cât de slabă sau cât de puternică ești. Cât de sigură, cât de neîncrezătoare. Ele știu cât de obosită vei începe a doua zi sau cât de odihnită. Visele îți arată mereu, că e  așa cum vor ele. Atunci când crezi că ai uitat pe cineva, când crezi că te-ai eliberat de vreo respirație, de vreun cuvânt, de vreo așteptare.  În cazul în care ești vreun amnezic, ele au grjă să-ți arate ce ai, ce nu ai. Mai ales ce nu ai.

Scrisoare deschisă către viitoarea iubire,

Tu, da tu, care poate acum nici nu mă auzi, nici nu mă vezi, nici nu mă știi.

Te-am visat aseară. Ești curios? Vezi tu… N-am cum să-ți povestesc.De fapt, nici nu mai țin minte ce mi-ai zis, dacă mi-ai zis sau pur și simplu ai apărut.  Îmi amintesc vag. Că m-ai enervat cumplit. Că n-am putut să reacționez.  N-am putut să te iau la palme, să te pup, să te împing sau să te strâng în brațe. N-am putut să ma uit la tine, n-am putut să-ti zâmbesc. N-am putut să fac nimic mă, înțetelgi? Nici măcar nu știu dacă eram aici la mine sau acolo la tine. Pricepi acum de ce nu vreau să mai dorm? De ce nu vreau să mai visez?

E o scrisoare scurtă. Ca să știi că mă gândesc la visul tău. În care nu știu, dacă ai vrut să mă iei și tu la palme, să mă pupi, să mă împingi, să-mi zâmbești. Și pun pariu, că la cât sunt de perverse visele m-ai fi sărutat pe frunte, părintește.

E o scrisoare scurtă, în care, mă gândesc la visul tau, care poate e cu alta, deși tu ai apărut îl meu, dar nah, viața nu e mereu echitabilă.

Te-am visat. Atât!”

Reclame
Monologul visătoarei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s