Să respectăm noroiul

Atâta murdărie

Te cocoșează uneori.

Noroiul e o artă domnule

Și ca orice artă

Trebuie respectat.

Trebuie întreținut,

Necesită cultivat.

Noroiul,

E  ca un tratament

Pentru toate temerile,

Intri până la genunchi

Și îți trece.

Dieta cu noroi,

E ca genoflexiunea dimineața.

Te ține viu,

Îți dă vigoare,

Chiar dacă seara,

După draperii,

Nu vede nimeni osteneala.

Noroiul nu stă sub roțile mașinilor,

Nu nu.

Nu stă sub tălpile pantofilor scumpi.

El se-ascunde în tipare,

Se pitește undeva pe vârful limbii.

E doar o repetiție

Pentru când începe

Adevărata viață.

Să respectăm noroiul