Și-am adormit cu gândul,
Că firele tale de păr
Se vor bâlbâi în pledul meu de-o persoană.
Că fruntea ta lată
Se va aciua între două linii ale vieții
Din palmele lucioase.
Am crezut că-ți vei răvăși suspinele
Pe coloana definită de scolioză
Si că o să mergi prin viața mea,
Trecând prin fiecare inel.
M-am gândit că-ți vei murdări
Ceașca de cafea
cu o altă priveliște
decât bătrânelul care stă pe bancă,
în fața blocului tău.
Mi s-au derulat
Zvâcnirile tale trecute de fix,
Cu tot cu moleseala unei cozi de palmier
In care sa iti uiti monotonia.
Si m-am trezit…
Pe fotoliul de lângă geam
Era înșirată aceeași nevoie
De împrăștiat.
