Perfecțiune

Și-am adormit cu gândul,

Că firele tale de păr

Se vor bâlbâi  în pledul meu de-o persoană.

Că fruntea ta lată

Se va aciua între două linii ale vieții

Din palmele lucioase.

Am crezut că-ți vei răvăși suspinele

Pe coloana definită de scolioză

Si că o să  mergi prin viața mea,

Trecând prin fiecare inel.

M-am gândit că-ți vei murdări

Ceașca de cafea

cu o altă priveliște

decât bătrânelul care stă pe bancă,

în fața blocului tău.

Mi s-au derulat

Zvâcnirile tale trecute de fix,

Cu tot cu moleseala unei  cozi de palmier

In care sa iti uiti monotonia.

Si m-am trezit…

Pe fotoliul de lângă geam

Era înșirată aceeași nevoie

De împrăștiat.

Perfecțiune