Back in business


Dupa fooarte mult timp am reinceput sa scriu pe blog. L-am uitat si regret! Daca nu as fi fost concetrata pe alte lucruri,pe care le-am considerat importante, as fi avut mai mult timp sa-l intretin. Mi-a fost dor sa scriu. Sa scriu cu patos si cu aceeasi sete de cuvinte cu care scriam la inceputul blogului. Cert este ca am crescut. M-am lovit in ultima perioada de tot felul de oameni,de pareri, de tipuri de caracter, ca sa parafrazez un cunoscut raper. Mi-am dat seama in ultimile 8 luni, ca neputinta este cel mai crunt sentiment. Se spune ca in viata trebuie sa lupti pentru ceea ce vrei, dar dupa ce lupti si vezi ca nu se intampla nimic, te intrebi ce rost mai are? Ce rost mai are sa-ti irosesti zile, nopti, nervi,rabdare si toata energia pozitiva pentru „un ceva”  ipotetic? Ca viata nu e ca un pepene zaharos si racoritor am inteles. Ca  lucrurile nu se intampla cand vrem noi, la fel am inteles-o si pe asta. Nu inteleg insa oamenii! NU inteleg atitudinea lor de „numb person” , care te bulverseaza in asa hal, incat  iti pui cele mai cretine intrebari in legatura cu tine. Mutatu` la Bucuresti mi-a dat ocazia sa vad in mine lucruri pe care nu le-am vazut inainte. Mi-am dat seama ca sunt mult mai puternica decat credeam, ca am mult mai multa determinare sa-mi construiesc un drum. Vine un moment in care vorbele frumoase nu sunt de ajuns, pentru ca ai nevoie de fapte. Confirmarea verbala ca esti bun si ca oamenii te plac nu tine intotdeauna „de implinire si de satisfactie” pentru cearcanele si ficatul marit. NU m-am plans niciodata pentru munca depusa in procesul de cladire a unei cariere, ba chiar as putea spune ca la 45 de kile si 1m.57 am dat dovada de mai multa rezistenta la oboseala si stres decat un barbat, care dupa doua saptamani de lucrat in ture de noapte a zis ca nu mai poate. Sa mergi pana in panzele albe pentru scopul tau, e o vorba romaneasca incurajatoare, dar pana cand? Pana in momentul in care nu stii incotro s-o apuci. Pana in momentul in care o iei din nou de la zero si incerci sa recontruiesti de la temelie tot ce au daramat altii. Suntem singurii vinovati pentru esecurile din viata noastra,ma intreb?  Visele se inplinesc pentru unii! Si de regula pentru aia care se straduiesc cel mai putin. Cazi la un moment dat si e al dracu` de greu sa te ridici, cand nu ai nici macar  degetul mic la dispozitie, de care sa te tii. Nu stiu daca fac bine sau nu, dar eu traiesc prin oamenii de langa mine! Traiesc prin bucuria lor de a lucra cu mine si prin cuvintele lor de apreciere pentru munca mea. Oricat de convins ai fi de  potentialul tau, esecurile te fac sa dezarmezi, sa te plafonezi in lucruri marunte, in ideea ca unii te-au facut sa crezi ca porti o palarie prea mare. Nu-ti ramane decat sa speri ca sunt niste ochi care or sa vada si niste urechi care or sa auda. Furtuna nu intotdeauna darama copacii !

Va pup si sper sa recuperam de acum incolo lunile pierdute.

Reclame
Back in business

4 gânduri despre &8222;Back in business&8221;

  1. Sunt bucuros ca continui cu blogul.. sunt mandru de tine si unde ai ajuns pana acum. Ai inceput sa vezi lucrurile cum sunt in viata dar nu trebuie sa iti pierzi niciodata forta de a merge inainte pentru a-ti implini visele.. u’re the best!

    Bogdy 😀

  2. Iulia zice:

    Ohhh…cat te inteleg de bine!Stiu prin ce ai trecut pentru ca am fost langa tine noptile alea.Stiu cat sacrificiu cere o cariera si mai ales cand iti doresti cu ardoare sa faci un lucru pe care toata viata l-ai visat si pe care trebuie doar sa se puna o stampila,atat….Si asteptarea omoara incet si sigur.Speranta cik moare ultima,suntem un popor increzator dar care atunci cand au niste oameni care se dedica muncii lor sunt pusi in situatii care ii fac singuri sa plece ,situatii care le dau de gandit daca sunt buni sau nu …daca nu cumva si-au ratat drumul in viata.Se numara printre noi cei care atunci cand s-au inchis toate usile si toate geamurile pentru o un succes in cariera ajung sa isi puna intrebari „de unde vin si cine sunt ?”…sa pluteasca in deriva fara sa stie daca nu cumva busola o are cine nu trebuie.Din toata treaba asta ma bucur ca ne-am cunoscut si acum cand am citit ce ai scris mi-am adus aminte de noptile albe dedicate voluntariatului jurnalistic romanesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s