Da-mi voie sa fiu profunda si sa-ti zic ca nu-mi pasa…
Imi rezerv dreptul asta…
Ultima oara mi-ai spus ca inca de la nastare, port stampila ofensei adusa tie
Sistemul tau eronat a fost dat peste cap de spiritul meu nociv
Imprejurul scandeaza erorile tale
Azi mi-e lene sa fiu echilibrata si las expresiile sa huiduie in locul meu
Ma dezbrac de conotatii si le dau voie sa se deztrabaleze dupa bunul plac
Asa ca daca vor fi necuviincioase nu e vina mea
Usa tipa, peretii vor sa o ia la goana, televizorul s-a dereglat
Cata influenta asupra decorului ai…
Asta e razbunarea pentru esecul cu mine?
Consoleza-te cu urma mea…
Ca tot vrei dovezi de iubire!!
Iti las macar forma talpilor mele in praful de pe parchet
just a word... just a blog 
poezia asta, saracita de metafore, confesiva, prinde bine.
iti raspund aici. comentariu e de bin, cum zici tu. saracita de metafore, era o constatare, la poezia ta reflexiva pe care o pui in pagina. cea de tip jurnal. confesiv cum spuneam. ia cititorul de umeri, il face partas, il face s crada ca citeste un jurnal. si cat de bine ne simtim cand citim jurnalul altuia:D
Felicitari mititico..uite ca ai reusit si ai scris si poezia cu care mi-ai dat”NOOOO!MERITI!!”.. 🙂 stii tu… bravo!Si la mai mare!
Si ne mai lasi ceva…incantare.