M-am facut ghem in azilul acestei existente
De multe ori mă întreb cine m-a aruncat pe taraba asta numită viaţă?
Ca sa mă vadă lumea exponat sau ce?
Oi fi vreo legumă proaspătă…vreun condiment negustat?
NU, nu m-am apucat de comerţ
Altă prezentare metaforică a trăirii nu am avut
Ce sa zic…îmi pun gluga destinului pe cap
şi încep să alerg printre sorţi
„hai ca poti” zic….
din groapă în groapă şi tot ajung la o şosea asfaltată
Dar fără faulturi?
Şi când nu o să mai am ce să spun ce o să fac?
Mă răsucesc în mine…
Gândul de vid mă înspăimântă!!
O cană va fi muza mea, un deget firav, nu ştiu, orice
Dar mi-e frică de nimic!!
Îl aud cum zbiară din toţi rărunchii,
E ca un monstru in lesă ce nu-l las să se deslănţuiască!!
Pierd minute, ore, zile, luni…
Un singur gând bantuie în capul meu sec….
„Nu mai pot”
Molfăie cu toată energia lui din mine,
Simt cum mă devorează
Ma rog însă scheletului meu sa mai aibă puţină putere!!
Stau atârnată de lustra cu multe idei
Am senzaţia ca îmi defac deget cu deget şi cad în iadul dezastrului
Acolo, scântei reprezentative sar pe mine
Ura, furia, orgoliul,
Mă învart până ameţesc…
O să mai spun…trebuie să spun…
M-ai visat?
Nu?
Aş fi vrut să fiu coşmarul tău…
În care să visezi tot ce te doare, tot ce te-a ranit
M-ai văzut? M-ai auzit?
Te strigam în gemetele tale,
În corpul care se zbătea,
În sudoarea de pe fruntea ostenită
Nu m-ai visat?
Păcat…
Îţi pregătisem un coşmar frumos
Cu strigăte disperate, derută, durere şi extaz
Un vis pudrat cu perle de zbucium
Te-am chemat….
Aşa de tare încât ţipa şi perna de sub capul tau
Genele tale se imbratisau de spaima
Viseaza-ma…ca un coşmar, ca o fantomă, ca o întrerupere!!
Ia-mă ca ceva urât, suferă, chinuie-te!!!
Căci m-am săturat să fiu un nimic frumos…
just a word... just a blog 