Azil

M-am facut ghem in azilul acestei existente

De multe ori mă întreb cine  m-a aruncat pe taraba asta numită viaţă?

Ca sa mă vadă lumea exponat sau ce?

Oi fi vreo legumă proaspătă…vreun condiment negustat?

NU, nu m-am apucat de comerţ

Altă prezentare metaforică a trăirii nu am avut

Ce sa zic…îmi pun gluga destinului pe cap

şi încep să alerg printre sorţi

„hai ca poti” zic….

din groapă în groapă şi tot ajung la o şosea asfaltată

Dar fără faulturi?

Azil

O să spun…

Şi când nu o să mai am ce să spun ce o să fac?

Mă răsucesc în mine…

Gândul de vid mă înspăimântă!!

O cană va fi muza mea, un deget firav, nu ştiu, orice

Dar mi-e frică de nimic!!

Îl aud cum zbiară din toţi rărunchii,

E ca un monstru in lesă ce nu-l las să se deslănţuiască!!

Pierd minute, ore, zile, luni…

Un singur gând bantuie în capul meu sec….

„Nu mai pot”

Molfăie cu toată energia lui din  mine,

Simt cum mă devorează

Ma rog însă scheletului meu sa mai aibă puţină putere!!

Stau atârnată de lustra cu multe idei

Am senzaţia ca îmi defac deget cu deget şi cad în iadul dezastrului

Acolo, scântei reprezentative sar pe mine

Ura, furia, orgoliul,

Mă învart până ameţesc…

O să mai spun…trebuie să spun…

O să spun…

Visul coşmar

M-ai visat?

Nu?

Aş fi vrut să fiu coşmarul tău…

În care să visezi tot ce te doare, tot ce te-a ranit

M-ai văzut? M-ai auzit?

Te strigam în gemetele tale,

În corpul care se zbătea,

În sudoarea de pe fruntea ostenită

Nu m-ai visat?

Păcat…

Îţi pregătisem un coşmar frumos

Cu strigăte disperate, derută, durere şi extaz

Un vis pudrat cu perle de zbucium

Te-am chemat….

Aşa de tare încât ţipa şi perna de sub capul tau

Genele tale se imbratisau de spaima

Viseaza-ma…ca un coşmar, ca o fantomă, ca o întrerupere!!

Ia-mă ca ceva urât, suferă, chinuie-te!!!

Căci m-am săturat să fiu un nimic frumos…

Visul coşmar