Stau…

Mă frang, mă rup în bucăţi…

Simt cum mâinile şi-au luat concediu…

Creierul meu se închină de seară…îşi face o rugăciune…

Ce o sa ceară nu ştiu…e prea obosit…

Şi totuşi…Unde au dispărut metaforele?

Unde s-au ascuns epitetele?

Îmi stau pe limbă…pe vârful degetelor

Dar fug nebune de pe foaie…

„Aţi înnebunit…m-aţi disperat, nu vă mai suport”!!!

Mi-aţi disecat personalitatea!!!!

Mi-aţi facut autopsia fără să mor…fără anestezie…aşa pe viu

Gasesc o mie ca voi…si la priveghiul creatiei tot nu o sa veniti!!

Stati intinse pe circumvoluntiunile mele,

Iar cand am nevoie de voi  hoinariti aiurea…

Plecati, duceti-va, inecati-va, muriti

Dar o sa va intoarceti, o sa va resuscitati, o sa reinviati

Va disting umbra, in departare,

Sunteti din ce in ce mai mari!!

Hai apropiati-va, veniti pe rand pana la ultima…

Stau…