Ne cunoaştem…şi nu prea


Nu am să înţeleg unii oameni niciodată. Deci jur, nu pot să-i înţeleg. Ce înţeleg ei prin respect? Cât de greu le-o fi să treacă pe lângă o persoană pe care o cunosc şi să spună:  „bună”,  ” ce faci”,  „du-te naibii” sau ce-or zice, numai să dea un semn şi să nu te facă să te simţi aiurea că a trecut la 2 milimetri de tine şi nu a schiţat nici măcar un gest cum că v-aţi cunoaşte. Da acum mă rog…poate există criterii de a socializa cu persoanele. Mă gândesc că nu poţi saluta aşa pe oricine. Adică, stai puţin, cine ţi-a zis că meriţi un bună dacă nu eşti fotomodel, sau nu ai 90-60-90? Beeii, tu crezi că salutul e aşa…pentru toţi muritorii? Nu tati, trebuie să munceşti din greu, trebuie să depui eforturi considerabile sau să araţi cel puţin ca Angelina Jolie să poţi primi un amărât de ” bună, ce faci?”. Nu ştiu cum sunt alţii dar nu aş putea niciodată să trec pe lângă o persoană pe care o cunosc şi să mă fac că plouă. Frate deci mi se pare penal, pueril, să ai sub ochii tăi o persoană, te uiţi la ea, se uită la tine, şi după ce vine să te tragă de mânecă să-i spui…” aa bună ce faci, dar unde ai fost, ai stat în faţă, parcă te-am văzut!!!”. Băăii eşti nebun, am stat la doi centimetri de tine, m-ai văzut, te-am văzut şi tu îmi spui…”aa parcă ai stat în faţă nu?” de parcă ne-ar fi despărţit kilometri. Câtă caterincă la unii. Probabil mama lor când erau mici le-a zis: ” Băi să nu cumva să saluţi (măcar din politeţe) un cunoscut peste care dai, că-ţi sparg faţa-n tine. Deci tu nu te bagi în seamă decât de la Angelina Jolie ( că exemplul ei îmi vine acuma) în sus , clar?”.  Mda…nasol. Mă întreb câtă lipsă de materie cenuşie trebuie să aibă unii ca să facă gesturi de`astea? Cât de infantil poţi să fii încât să-ţi triezi oamenii pe care îi saluţi, şi pe care îi cunoşti, după orice alt aspect mai puţin după cel mai important…să poţi schimba două vorbe cu ei, să fie agreabili, să fie pe aceeaşi lungime de undă cu tine şi să aibă ceva în acea cutie numită CRANIANĂ. Sincer, pe zi ce trece sunt tot mai mândră de mine. De ce? Pentru că observ că am crescut frumos, pentru că mai am acel lucru „fantastic” numit cei 7 ani de acasă şi pentru că din fericire, cu toate că mai rar,  mai dau peste oameni care nu judecă după aparenţe. Peste nişte oameni,  care ştiu să „citească” accolo „înăuntru” şi care nu le e ruşine atunci când te văd să te bată pe umăr şi să-ţi spună ” hey, ce faci, nu am mai vorbit de mult, care mai e  viaţa ta?”  Oki, gata cu „salutul”. Aseară am fost la stand-up. Pentru cei care nu ştiu ce-i ăla e o formă nouă de comedie, în care un tip(sau mai mulţi) are la dispoziţie o scenă, un microfon şi o „good joke” pentru a te face să răzi. În fine, a fost foarte mişto şi după, ca să să ne dregem, am băgat şi un karaoke ca la mama lui(adică nu eu, alţii deşi mult nu mi-a lipsit să mă bag) dar fiind mai modestă aşa din fire, nu am vrut să-i eclipsez pe ceilalţi. Ei şi uite aşa, ajunsei acasă la vreo două jumate după încă o noapte „nebună” care sper să se repete căt de curând. MUlţi au fost sceptici în privinţa stand-up-ului, majoritatea fiind obişnuiţi cu formă veche de comedie. Ce-mi place cel mai mult la el este că aici lucrurile se spun pe bune dar păcat că unele sfaturilor pe care le dau cei ce practică stand up (legat de fiţe, figuri şi aere) nu prea sunt aplicate de ei (sau mă rog, poate da, dar au „febleţile lor” cu care îşi mai permit un bună, o măslină, o atenţie). Acum, eu ce pot să vă spun? De fapt nu vă spun nimic, vă rog doar, să nu evitaţi niciodată să adresaţi un simplu ” bună, ce faci?” unei persoane pe care o cunoaşteţi şi mai ales dacă ştiţi că nu aveţi niciun motiv pentru care să nu faceţi acest lucru. Şi acum, că am rămas cu „sechele de aseară”, let`s dance everybody :)))))

pupici

Reclame
Ne cunoaştem…şi nu prea

3 gânduri despre &8222;Ne cunoaştem…şi nu prea&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s