„Să ai grijă mamă” :D

 

Părinţii sunt părinţi şi oricât ne-am strădui să le explicăm că de la o vârstă nu-şi mai are rostul grija asta excesivă a lor , e în zadar. Acum, pe de o parte îi înţeleg, mă gandesc că şi noi la rândul nostru vom fi părinţi şi poate vom reacţiona la fel. E instinctul acela părintesc, de ocrotire, de protecţie pe care îl ai oricât de mare ar fi copilul tău. Să vedeţi…aseară ies în oraş. Dumnezule am avut cea mai aglomerată zi din viaţa mea.  La 7 jumate ies cu un foarte bun prieten căreia îi promisesem de mult o ieşire la o cafea, după vreo 2  ore mă sună un alt prieten foarte bun care tocmai ce sosise în ţară si m-a întrebat dacă nu ies la un suc? Ei şi tot la vreo 2 ore diferenţă mă sună şi o colega de facultate, în acelaşi scop, evident. Deci eram în culmea extazului, nu-mi venea să cred cât de căutată eram, având  în vedere că am zile când mor de  plictisealăăă!!!. Bun dar nu aici vroiam să ajung, ideea e că plecasem destul de devreme, pe la 7 jumate  şi se făcuse destul de târziu, 1o cred şi m-am mirat că nu văzusem niciun apel de la ai mei 😛 . Ei dar nu trece mult şi văd telefonul vibrănd 🙂 . Era mama, extrem de  îngrijorată că nu am sunat-o şi care îmi zicea să nu mai întârzii mult. Am încercat să-i explic că sunt în siguranţă că nu s-a întâmplat nimic dar nu am reuşit. Bine, reacţia iniţială a fost să-i spun că sunt destul de mare, dar mi-am dat seama că E PĂRINTE,  e normal să-şi facă griji şi ăsta e  un lucru pe care îl voi înteţelege şi eu la rândul meu doar când voi avea un copil. Acuma la mine situaţia e în felul următor, eu sunt singură la părinţi şi chiar dacă unii oameni mă fac egoistă că nu mi-am mai dorit ” o pereche” trebuie să recunosc că-mi place statutul acessta. Am avut libertate, pot zice că în afara de grija excesivă pe care mi-o poartă ai mei, că de…o fată au, nu mi-a fost îngrădită niciodată dorinţa de a face un lucru, mi-au dat posibilitatea să aleg fără să fie  radicali şi ce e cel mai important…AU COMUNICAT cu mine. M-au ascultat de câte ori am avut nevoie, şi m-au ajutat atunci când am făcut o trăznaie fără să mă judece. E foarte important ca părinte să ştii să-ţi apropii copilul de tine şi să fii alături de el chiar şi atunci când greşeşte . Pot spune că sunt norocoasă având nişte părinţi foarte deschişi şi foarte ” freemind” ca să zic aşa, care au încredere în mine . Au momente în care nu le vine să creadă cât de mult m-am maturizat şi că deja am devenit  un adult. De aceea spun că un părinte oricât de protector ar fi, trebuie să conştientizeze că la un moment dat ” puiul” ală pe care il ştia el, creşte, începe să aibă gândirea sa, principiile sale, într-un cuvânt…SE MATURIZEAZĂ. Ştiu că e greu, dar e un luru inevitabil. Deşi nu a trecut mult timp de atunci (doar 3  luni)  , prima mea probă de maturitate, pentru mine, a fost găsirea job-ului.  A fost o modalitate prin care am reuşit să devin şi mai independentă şi mi-am demonstrat că pot face ceva fără ajutorul părinţilor. Asta e şi ideea, ca „mami şi tati” să ne lase posibilitatea să ne descurcăm şi singurei de la o varstă pentru că astfel incepem să fim stăpâni pe noi, pe deciziile noastre şi nu vom ajunge la momentul penibil în care să nu fim în stare să facem ceva fără ajutorul lor.

„Să ai grijă mamă” :D